„Sunt o babă comunistă” i-a scos pe râmniceni în parc
0„Sunt o babă comunistă”, filmul care a rulat în cea de-a doua seară a Festivalului „CineVil” i-a scos în parc pe râmniceni. Parcul „Mircea cel Bătrân” a devenit neîncăpător pentru cei care au dorit să revadă pelicula regizată de Stere Gulea.
Aflat la cea de-a IVa ediţie, festivalul de film "CineVil" are un public din ce în ce mai numeros. Aseară, parcul din centrul oraşului s-a umplut de oameni dornici să revadă filmul care spune povestea unei generaţii nostalgige după perioada comunistă. Printre cei prezenţi în parc s-au numărat criticul Irina Margareta Nistor , regizorul Cristina Iacob şi Stere Gulea, invitatul special al acestei ediţii, cel care a fost îndelung aplaudat de vâlceni. În cea de-a doua seară a evenimentului, pe ecranul din parc a rulat şi pelicula „Selfie”.
Astăzi, în parc vor rula scurt-metraje ale unor vâlceni şi filme realizate de studenţi au U.N.A.T.C. Începând cu ora 22.15, va avea loc avanpremiera filmului „Planşa”, în regia lui Andrei Gheorghe.
Organizatorii festivalului anunţă că, în cazul în care condiţiile meteo vor fi nevaforabile, râmnicenii sunt aşteptaţi, la film, în sala de festivităţi a Consiliului Judeţean Vâlcea.