Râmnicu Vâlcea: Un parc din municipiu, ar putea purta numele bunicului lui Horia Moculescu
0Luni, la Primaria Râmnicului, se va analiza oportunitatea numirii parcului din faţa Casei Sindicatelor „Parcul Antonio Copetti".
Antonio Copetti este bunicul compozitorului şi muzicianului Horia Moculescu, a fost un arhitect italian sosit în Râmnicu Vâlcea, împreună cu mulţi alţi italieni. „La începutul secolului trecut, Antonio Copetti a fost implicat în construirea clădirii Colegiului Naţional Alexandru Lahovari, a clădirii Seminarului Teologic şi în realizarea lucrărilor de extindere a alimentării cu apă şi a canalizării din municipiul Râmnicu Vâlcea", a precizat Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmmnicului. Luni, la conferinţa de presă prilejuită de iniţiativa Municipalităţii de a-i da parcului din faţa Casei Sindicatelor numele arhitectului italian, va participa şi nepotul lui Antonio Copetti, compozitorul Horia Moculescu. Acesta este Cetăţean de Onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea încă din anul 2007. Titlul i-a fost oferit pentru contribuţia adusă la dezvoltarea muzicii uşoare româneşti, atât pe plan naţional, cât şi internaţional.