Râmnicu Vâlcea: Oltchim vrea antrenor străin în locul lui Voina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce Radu Voina a refuzat prelungirea contractului pentru încă un sezon la Oltchim, conducerea formaţiei de la Vâlcea a început deja căutările pentru un nou tehnician.

Pe lista campioanei României sunt vehiculate mai multe nume de antrenori, însă niciunul din România. "Nu ne grăbim, trebuie să luăm cea mai bună decizie. Am discutat cu oamenii din club, cu directorul general Constantin Roibu şi am ajuns la concluzia că nu ne putem baza decât pe un antrenor străin. Din ţară e exclus să vină cineva. Cred că într-o săptămînă o să avem un antrenor nou. O să încercăm să ne mişcăm repede şi să luăm cea mai bună soluţie" a spus preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu.

Patru nume pentru banca Oltchimului

O posibilă variantă pe banca Oltchimului ar fi fosta antrenoare de la FCK Copenhaga, Anja Andersen. "Vom lua legătura cu Anja. E o antrenoare bună, a dovedit-o prin rezultatele avute", a precizat Gavrilescu. La Vâlcea ar putea veni şi Roth Kallman, fostul antrenor al formaţiei ungare ETO Gyor, care însă nu ştie nicio limbă străină, sau Tonje Tiselj. Dublu câştigător al Ligii Campionilor cu Krim Ljublijana, acesta a mai fost numit pentru o săptămână antrenorul Oltchimului, însă a plecat din motive familiale. Ultimul nume apărut ar fi Peter Kovacs, în present selecţionerul Turciei, care ar putea-o aduce cu el pe Yeliz Ozel, jucătoare aflată de mult pe lista de transferuri a formaţiei vâlcene.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite