Râmnicu Vâlcea: Oltchim promite spectacol cu Hypo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După calificarea în semifinale, Radu Voina ţinteşte către trofeul Ligii Campionilor
După calificarea în semifinale, Radu Voina ţinteşte către trofeul Ligii Campionilor

Campioana României are şanse mari să termine grupa pe primul loc şi să joace în faza următoare cu Larvik (Norvegia) sau ETO Györ (Ungaria).

Elevele lui Radu Voina revin în Sala „Traian" pentru ultimul meci din grupa principală şi vor să sărbătorească alături de fani calificarea en-fanfare în semifinalele Champions League. O victorie cu austriecele ar asigura Oltchimului primul loc în grupă, indiferent de ultimul joc cu Viborg, din Danemarca. „Galacticele" vor fi nevoite să le blocheze pe braziliencele Daniela Piedade şi Alexandra Do Nascimento, dar şi pe coreeanca Oh Seong Ok pentru a fi sigure de un nou succes în Ligă.

Măsuri speciale pentru Prokop


Dacă, iniţial, oficialul formaţiei austriece anunţase că nu va veni la Râmnicu Vâlcea, Gunnar Prokop a revenit asupra deciziei şi va însoţi delegaţia lui Hypo în România. Totuşi, conducerea clubului Oltchim va lua măsurile necesare pentru ca acesta să nu stea în spatele băncii tehnice pe parcursul meciului. „Este adevărat. Delegaţia austriacă are 20 de persoane, iar şeful ei va fi domnul Prokop", a spus preşedintele clubului Oltchim, Ioan Gavrilescu. Prokop a fost suspendat pentru un an de Federaţia Europeană de Handbal pentru că a oprit atacul formaţiei Metz în meciul direct cu Hypo, care s-a încheiat cu scorul de 27-27, stopând un ultim contraatac al franţuzoaicelor care se putea finaliza cu gol.

Partida Oltchim Râmnicu Vâlcea - Hypo Viena va putea fi urmărită livetext pe www.adevarul.ro, de la ora 19.00.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite