Râmnicu Vâlcea: Oltchim a învins pe Tomis Constanţa în primul meci de la “Memorialul Constantin Stănculescu”

Galacticele au făcut spectacol în prima partidă disputată în cadrul turneului amical de la Vâlcea, câştigând meciul cu Tomis, scor 44-20. Fetele antrenate de Radu Voina au programat al doilea meci al competiţiei tot astăzi, de la ora 19.00, cu HCM Roman.
Campioana României la handbal a bifat astăzi prima victorie în cadrul memorialului „Constantin Stănculescu”, învingând în prima partidă pe una din principalele adversare ale formaţiei vâlcene din Liga Naţională, Tomis Constanţa. Prin paradele reuşite de Paula Rădulescu Ungureanu, dar şi prin golurile spectaculoase ale handbalistelor Ramona Maier, Ionela Stanca şi celorlalte jucătoare ale Oltchimului, „galacticele” au condus întreaga partidă, reuşind să câştige meciul la o diferenţă de 24 de goluri. Fetele lui Radu Voina vor disputa azi a doua partidă din cadrul turneului cu HCM Roman, grupare care a învins pe Vrnjacka Banja cu 28-27 în primul meci al competiţiei.
Pentru Oltchim au marcat: Ramona Maier(10 goluri), Ionela Gâlcă Stanca(7 goluri), Iulia Puşcaşu(6 reuşite), Steluţa Luca(5 goluri), Clara Vădineanu(4 goluri), Adina Meiroşu Fiera, Rehina Shymkute şi Olga Vaschuk(2 goluri), Narcisa Lecuşanu(un gol).





















































