Râmnicu Vâlcea: Locuitorii din Valea lui Stan au construit ilegal 26 de case pe malul apei (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Brezoi a amendat cu 50.000 de lei pe proprietarii construcţiilor fără autorizaţie, multe făcute chiar pe malul apei.

26 de case au fost construite ilegal în cartierul Valea lui Stan, oraşul Brezoi. Primarul oraşului, Robert Schell, a declarat: „În 21 de cazuri, cei care au construit nici măcar nu aveau teren proprietate personală şi au construit pe terenul altora sau cel aparţinând domeniului public. Pe localnicii respectiv i-am amendat cu 50.000 de lei şi le-am pus în vedere ca în termen de 90 de zile să intre în legalitate. Deşi a trecut mai bine de două luni, nimeni nu a părut interesat că vrea să obţină autorizaţie", a spus edilul.

image


Neam de neamul meu, fără autorizaţie


Unul dintre cei care a construit casa în imediata vecinătate a pârâului Valea lui Stan, Virgiliu Popa, ne-a spus: „Aici de când ne ştim nu s-a pomenit de autorizaţie. Neam de neamul meu nu a avut autorizaţie de construcţie şi nu o să am nici eu", a spus bărbatul. La Valea lui Stan trăiesc în sărăcie 450 de suflete. „Mulţi dintre locuitorii din Valea lui Stan se ocupă cu cerşitul pe Valea Oltului, iar alţii au cerşit prin Rusia şi Ucraina", a spus cms şef. Constantin Volintiru, şeful Poliţiei Brezoi .

image

Dacă aceia care au construit ilegal nu îşi vor face autorizaţii de construcţii, primarul intenţionează să le demoleze clădirile. În prezenţa Jandamrilor şi a altor reprezentanţi ai instituţiilor statului, primarul vrea să demoleze construcţiile ridicate ilegal.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite