Râmnicu Vâlcea: Ambulanţierii sunt acuzaţi de conducere că fură motorină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În replică, şoferii de pe Salvari se apără spunând că mai marii din conducere vor să-şi acopere matrapazlâcurile, dând vina pe cei „mici”

Corpul de control al prefectului a făcut recent verificări la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Vâlcea, după ce conducerea unităţii s-a plâns în repetate rânduri că unitatea are datorii. Rezultatele controlului au fost prezentate şi discutate, ieri, în Comisia de Dialog Social. „Am făcut primul control la Ambulanţă şi acum suntem în faza de evaluare. S-a constatat că băgăm motorină mai mult decât trebuie, nu suntem de acord cu concurenţa şi când vine vorba de reducerea cheltuielilor şi de personal toată lumea e reticentă. Trebuie să stopăm risipa şi să tăiem coada pisicii”, a spus Petre Ungureanu, prefectul judeţului, conducerii SJA.

Camerele video pot rezolva furtul de motorină

Alexandru Maiorescu, managerul general al SJA a recunoscut că în timpul controlului s-au descoperit şi deficienţe, dar există un program de conformare. Acesta s-a plâns că nu are cum să demonstreze că angajaţii consumă mai multă motorină decât e necesară. „O simpă cameră de luat vederi instalată în staţia peco rezolvă în celelalte judeţe furatul motorinei din rezervor”, a explicat Ungureanu. La rândul său, Maiorescu a susţinut că şi la Vâlcea au existat două filmări în care ar fi fost surprinşi angajaţi ai Ambulanţei în timp ce furau motorină. „Am cerut acele filmări la conducerea staţiei peco. Nu mi s-au dat pentru că, în furtul de motorină era implicată şi o angajată a staţiei respective”, a spus managerul Maiorescu. Prefectura a înaintat raportul de control la Ministerul Sănătăţii şi a cerut să se analizeze situaţia şi să se ia măsuri.
În faţa sediului Ambulanţei, în această dimineaţă şeferii de pe salvări s-au arătat extrem de nemulţumiţi de acuzelel care li se aduc: „Cei din conducere vor să acopere matrapazlâcurile pe care le-au făcut şi dau vina pe noi, cei mai mici”, au spus cei mai mulţi dintre ambilanţieri.

Sindicatul vrea demiterea conducerii

Datorită problemelor care există pe plan social la Ambulanţă, sindicatul a cerut demiterea conducerii SJA. Salariaţii nu şi-au luat tichetele de masă de 5 luni, primele, sporurile şi al 13-lea salariu pe 2008. SJA are şi o restanţă de 500.000 de lei către furnizorii de combustibili şi anvelope.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite