FOTO „Întrecerea Halbelor”, pe Transalpina, competiţia care îmbină echilibristica şi sportul cu distracţia şi costumaţiile trăznite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Întrecerea Halbelor” , la Transalpina Ski Resort- Vâlcea, ediţiile trecute; Foto: Adevărul
„Întrecerea Halbelor” , la Transalpina Ski Resort- Vâlcea, ediţiile trecute; Foto: Adevărul

O spectaculoasă şi inedită competiţie, aflată la a treia ediţie, pe pârtia de Ski Vidra – Transalpina, din judeţul Vâlcea, testează nu doar abilităţile de echilibristică şi de sportivi într-o cursă de viteză, contra-cronometru, pe pârtie, cu halbele de bere în mână, ci premiază şi cele mai bune prestaţii şi costumaţii trăznite.

GALERIE FOTO

Evenimentul unic „Întrecerea Halbelor 03”, care îmbină pasiunea pentru schi / snowboard cu distracţia şi spiritul de competiţie, are loc sâmbătă, 16 martie „într-o locaţie de vis, dragă în inimile iubitorilor de zăpadă”, potrivit organizatorilor care fac referire la pârtiile de la Transalpina Ski Resort, din Vâlcea. „Nu contează cu ce te dai atât timp cât echilibrul este perfect cu o halbă de bere în mână”, mai anunţă aceştia.

Cine va ajunge primul la destinaţie, pe schiuri sau snoowbord, cu cea mai mare cantitate de bere în halbă, va câştiga marele premiul constând într-o cameră sport, iar cei care se vor clasa pe locurile următoare o minidronă sau un ceas inteligent, de la un partener oficial al competiţiei, furnizor de gadget-uri.

Înscrierea şi participarea la competiţie sunt gratuite în limita locurilor disponibile, anunţă organizatorii. Ei menţionează că aceasta se poate face fie online, fie la cortul care va fi amplasat la cota 1800 m. Participanţii vor primi o reducere la achiziţia skipass-ului din ziua „Întrecerea Halbelor 03”, oferită cu sprijinul gazdelor şi la închirierea echipamentelor de schi sau snowboard, cu ajutorul centrului de Închirieri – Alpina Ski, în baza unui voucher primit la înscriere.

Competiţia care va avea loc pe pârtia albastră va puncta nu doar cantitatea de bere rămasă la finalul întrecerii, ci şi timpul de coborâre şi bineînţeles costumaţia.

Mai multe informaţii despre această întrecere unică, participanţi, criterii de jurizare, dar şi premii se regăsesc pe pagina evenimentului: Întrecerea Halbelor 03 şi pe Regulamentul Întrecerea Halbelor

  

Participanţii la ediţiile trecute au declarat cu „mâna pe inimă” că au „ce povesti nepoţilor”, după această competiţie. „Întrecerea Halbelor a fost plină de suspans, adrenalină şi bere”, au explicat aceştia, oferind ca dovadă „o filmare 360, ideal de vizionat o pereche de ochelari VR şi setarea maximă a rezoluţiei”, realizată anul trecut, cu sprijinul celor de la „Hai cu Tata”, Tuborg, Merinito, Gnex, MC #ewow, în locaţia Ski Transalpina Resort, susţinută şi produsă de cei de la Namstare. Filmarea a fost postată şi pe YouTube.

    

O altă postare, pe Facebook a competiţiei „Întrecerea Halbelor”, de la Vidra - Transalpina, se axează mai mult pe partea finală a evenimentului.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite