Adolescentă de 14 ani, violată într-o pădure de un amic cu care plecase la plimbare
0Fapta s-a petrecut într-o comună din judeţul Vâlcea. Suspectul are 19 ani şi nu se află la prima sa abatere, fiind recidivist. A fost reţinut şi aşteaptă să fie din nou încarcerat.
Întâmplarea s-a consumat vineri, 16 aprilie. O zi mai târziu, poliţiştii din Frânceşti - Vâlcea au aflat ce se petrecuse chiar de la victimă şi au pornit o anchetă.
Pe baza cercetărilor, au reţinut în suspect în vârstă de 19 ani. Din anchetă a reieşit că fata a plecat împreună cu acesta cu o maşină la vreo 20 kilometri depărtare de casă, în Tomşani, în apropiere de Horezu. Aici, într-un loc izolat dintr-o pădure, tânărul a violat-o. Acum, agresorul aşteaptă să fie arestat preventiv.
Potrivit unor surse, în maşină cu cei doi s-ar mai aflat un minor de 17 ani, împotriva căruia, până acum nu a fost luată nici o măsură. Nu este clar încă din ce motiv a mai fost suspectul în închisoare şi când a fost eliberat, dar nici ce relaţie exista între cei doi: victimă şi violator. Sunt întrebări care îşi vor găsi răspunsul în cadrul anchetei.
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea au precizat în legătură cu acest caz: „Poliţiştii din Frânceşti au fost sesizaţi, la data de 17 aprilie, de o minoră de 14 ani din localitate, cu privire la faptul că ar fi fost victima unui viol, comis în data de 16 aprilie. Fata s-ar fi urcat în maşina persoanei bănuite, care ar fi condus-o pe raza comunei Tomşani, într-un loc izolat (pădure) şi ar fi întreţinut relaţii sexuale împotriva voinţei sale. La data de 17 aprilie, suspectul a fost reţinut, şi urmează să fie prezentat pentru arestare”.
Tomşani este localitatea în care în urmă cu doi ani bătrân de 80 de ani a fost omorât de doi liceeni pentru bani de păcănele. Băiatul femeii cu care trăia fiul victimei, în vârstă de 18 ani, a fost cel care i-a pus gând rău pentru bani. S-a dus peste el noaptea şi ajutat de prietena lui care-i lumina locul crimei cu un telefon, i-a aplicat bătrânului mai multe lovituri în cap cu o coadă de topor. Cu cei 1.000 de lei pe care i-au găsit în casă s-au dus şi şi-au cumpărat haine şi un telefon, iar restul l-au pierdut la jocurile de noroc.
Într-un alt caz de viol în care victimă a fost tot o minoră, petrecut de asemenea în Vâlcea, acuzatul a fost arestat preventiv.
Vă mai recomandăm şi: