Ziua Regalităţii, sărbătorită în premieră la Castelul Peleş. Garden Party, concert de gală şi acces liber pentru public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua Regalităţii va fi sărbătorită anul acesta la Castelul Peleş FOTO Adevărul Ploieşti
Ziua Regalităţii va fi sărbătorită anul acesta la Castelul Peleş FOTO Adevărul Ploieşti

La 150 de ani de la instaurarea monarhiei în România, Ziua Regalităţii va fi aniversată în premieră la Castelul Peleş din Sinaia, cu tradiţionala Garden Party şi un concert de gală

Sărbătoarea de 10 Mai din 2016, Ziua regalităţii, va fi marcată, în premieră după 1947, la Castelul Peleş din Sinaia, fosta reşedinţă de vară a Familie Regale.

Potrivit unui comunicat oficial al Palatului Elisabeta, Casa Majestăţii Sale organizează tradiţionala Garden Party şi un concert de gală la Castelul Peleş. Evenimentul va avea loc în ziua de marţi, 10 mai 2016, va începe la ora 17.00 şi se va încheia la ora 19.30.

„Familia Regală aşteaptă cât mai mulţi români să vină la Castelul Peleş, din ţară, din Republica Moldova sau din alte colţuri ale lumii, la această sărbătoare importantă pentru Coroană şi pentru naţiunea română“, se precizează în comunicat. De asemenea, sunt binevenite grupuri reprezentând organizaţii, instituţii sau comunităţi.

Intrarea va fi liberă, atât pentru public, cât şi pentru presă, iar publicul va avea acces pe peluza din faţa castelului, începând cu ora 16.00.

Drumul de la intrarea pe domeniu până la castel se va face pe jos pentru toţi participanţii. Intrarea maşinilor pe domeniu este interzisă.

Între ora 17.00 şi ora 18.00, orchestra Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” va susţine un recital cu muzică de pe toate meridianele lumii.

La ora 18.00, Familia Regală va ieşi pe balconul castelului, pentru a saluta participanţii la sărbătoare. Trei avioane ale Iacărilor Acrobaţi vor survola parcul regal.

La ora 18.30, va începe concertul de gală. Muzicienii vor evolua pe o scenă aşezată în aer liber, pe terasa castelului. Imaginile vor fi preluate pe două mari ecrane, vizibile pentru toţi cei aflati pe peluză.

Concertul va fi susţinut de orchestra lărgită a Cameratei Regale, având ca invitaţi de onoare pe violonistul Remus Azoiţei şi pe tenorul Teodor Ilincăi, precum şi pe dirijorul Tiberiu Soare. Repertoriul va cuprinde piese de valoare şi de popularitate din creaţia compozitorilor români George Enescu, Iosif Ivanovici, Ciprian Porumbescu şi Grigoraş Dinicu, precum şi lucrări de Giacomo Puccini, Camille Saint-Saëns, Ernesto de Curtis şi Eduardo di Capua.

Familia Regală va urmări concertul de pe terasa Castelului Peleş. Concertul se va încheia la ora 19.30. La finalul concertului, vor fi lăsaţi să zboare 400 de porumbei albi. 

În ziua de 10 mai 2016, restaurantele de pe cuprinsul Domeniului Regal Sinaia vor sta la dispoziţia participanţilor la evenimente. Restaurantele vor fi deschise între ora 12.00 şi ora 23.00 şi vor avea terasele extinse şi amenajate special pentru sărbătoare.

Parcările auto vor fi gratuite pe parcursul zilei de 10 mai 2016 pe întreg Domeniul Regal Sinaia.

Mai puteţi citi

Peleşul, în fotografii vechi inedite. Cum ar fi putut să arate reşedinţa regală din Sinaia

Peleşul, visul nebunesc al lui Carol I. Construcţia palatului a durat 39 de ani şi a costat 198 milioane de dolari, plătiţi prin sacrificiul financiar al monarhului
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite