VIDEO Un fotbalist de la Astra a rupt plasa cu un super şut de la distanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astra Ploieşti a câştigat cu 3-1 în faţa Mioveniului, luni seară, însă două din golurile echipei din 9 Mai au fost contestate vehement de oaspeţi. La execuţia lui Bogdan Pătraşcu, arbitrul a fost nevoit să ceară sfaturi de pe margine, pentru că n-a ştiut dacă mingea a trecut prin plasă sau pe lângă poartă

La debutul său în Liga 1, arbitrul de numai 22 de ani Horaţiu Feşnic a avut un meci mai greu decât se aştepta la Astra - Mioveni, fiind nevoit să ia două decizii importante la primele două goluri ale gazdelor. Egalitatea s-a rupt încă din secunda 14, după ce Ionescu a profitat de o neânţelegere între fundaşii centrali adverşi şi a prelungit către Zuluf, care a reluat, din prima, pe colţul scurt, pentru 0-1. După primul sfert de oră, Astra a reuşit egalarea, după unul din cele mai ciudate goluri din acest sezon de Liga 1. Bogdan Pătraşcu a şutat de la marginea careului, chiar lângă bară, iar mingea a trecut printr-o gaură din plasă şi s-a dus direct în reclamele de pe margine, dând impresia că şutul a fost pe lângă. Abia când portarul oaspeţilor se pregătea să bată aut de poartă, la insistenţele ploieştenilor, Feşnic a cerut lămuriri de pe margine şi a luat, până la urmă, decizia potrivită, validând golul.

Astra a făcut 2-1 după un alt gol ciudat. Mihalache a reluat în bară după un corner, iar Găman a fost pe fază şi şi-a reparat eroarea de plasament de la golul Mioveniului. Fundaşul central al Astrei a şutat puternic, iar Voicu a respins cu cotul de pe linia porţii. În loc de penalty şi elimiare, Feşnic a considerat că mingea trecuse deja linia porţii şi a validat golul. Golul de 3-1 a fost mai puţin dramatic, înscris de Spadacio dintr-o lovitură liberă bătută perfect. El a venit, însă, după o fază ciudată, în care arbitrul i-a confundat pe cei doi fundaşi ai Mioveniului şi l-a eliminat din greşeală pe Olteanu, crezând că-i mai arătase un cartonaş galben. Când s-a lămurit că jucătorul care luase galben câteva minute înainte era de fapt Stoica, arbitrul central a revenit asupra deciziei. În ultima jumătate de oră, Nilă a avut un gol anulat, corect, pentru ofsaid, iar Enache a trimis de două ori pe lângă poartă din poziţii ideale. Ultimul moment important al meciului a fost decizia centralului de a-i arăta lui Fatai al doilea galben, la o fază în care Feşnic a considerat că atacantul nigerian a simulat în marginea careului advers.

„Eu nu am avut emoţii la acel gol, am văzut-o când a intrat, dar nu am înţeles cum a ieşit. După acea reuşită am egalat şi am început să ne revenim. Îmi pare bine că am marcat, dar important este să adunăm cât mai multe puncte. Sper să rupem plasa şi în Ghencea, obiectivul nostru este să aducem cât mai multe puncte acasă", a spus, la final, Bogdan Pătraşcu, la Digi Sport.

Astra Ploieşti - CS Mioveni 3-1 (2-1)

Marcatori: B. Pătraşcu (16), Găman (23), Spadacio (58) / Zuluf (1)

Astra: Lung - Mihalache, Găman, Ricardo, Junior Morais - Spadacio, Seto (c), B. Pătraşcu (Băjenaru 64) - Rui Miguel (Fl. Pătraşcu 83), Fatai, Tigoianu (Laionel 90)

Mioveni: Cobrea - I. Voicu, B. Stoica (Năstăsie 61), M. Olteanu, I. Baicu - Mandea (Enache 46), Săndulescu, Ispir, Zuluf - Cl. Ionescu (Nilă 72), Ayza

Cartonaşe galbene: Junior (40), Pătraşcu (43), Fatai (61, 78), Seto (72) / Stoica (46), Olteanu (57)

Cartonaş roşu: Fatai (78)

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite