Specialităţi din lapte de capră şi şerbeturi, la Târgul cu Bunătăţi din Sinaia şi Câmpina
0
Târgul cu Bunătăţi îşi deschide portile, de joi până sâmbătă în Campina şi de vineri până duminică în Sinaia. Localnicii şi turiştii sunt aşteptaţi cu preparate tradiţionale şi specialităţi internaţionale
La Câmpina, localnicii şi turiştii vor găsi pentru prima dată şerbetul doamnei Ana de la Văratec şi vor putea cumpăra, pe degustate, şerbeturi din fructe de pădure, cătină, zmeură, vanilie, cacao, fragi, căpşune, făcute după reţetele măicuţelor de la Mănăstirea Agapia.
La Sinaia, noutăţile de la această ediţie sunt specialităţile de lapte de capră de la Tecuci, făcute după reţete originale de inspiraţie europeană, combinând caracterul puternic al brânzeturilor din Pirineii spanioli cu fragilitatea şi rafinamentul brânzeturilor franţuzeşti.
În standul cu brânzeturi de capră şi vacă veţi găsi specialităţi în ulei de măsline, maturate sau cremoase, cu piper, nucă, trufe negre, ardei iute, usturoi şi pătrunjel. Laptele de capră conţine grăsimi şi proteine mai uşor digestibile decât laptele de vacă, făcându-l astfel uşor de folosit în alimentaţia copiilor.
Cei care apreciază specialităţile din carne vor avea de unde alege: cârnăciori româneşti, salam la topor, muschiuleţi de porc afumaţi, pate de ficat de casă, carne la garniţă, pastă de jumeri sau cârnaţi spanioli cu brânză, jambon de porc, salam de mistreţ, salamuri crud uscate italiene, prosciutto crudo şi suncă de Parma, file de ton în ulei de măsline, file de anşoa. Preparatele din carne sunt asortate cu o palincă de Bistriţa sau un vin bun de Mizil şi Jariştea.
Oferta de dulciuri va fi apetisantă şi de această dată: ciocolată de casă, halviţă, turtă dulce, prăjituri maramureşene şi cu aromă franţuzească, specialităţi italiene din migdale, fistic, nucă de cocos sau marţipan, alune, fistic şi migdale în zahăr caramelizat.
În plus, la Câmpina veţi putea alege un cadou special, lucrat manual: bijuterii şi icoane pictate manual pe flori de mină şi lemn, căciuli şi haine din piele şi blană, articole de artizanat românesc.























































