REZULTATE. Peste 1.900 de absolvenţi de clasa a VIII-a din Prahova sunt elevi sub nota 5

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Examenul de absolvire a clasei a VIII-a a fost o adevărată piatră de încercare pentru candidaţii care au participat la evaluarea naţională, în Prahova. Dovadă stau şi cele peste 1.900 de note cuprinse între 1 şi 4,99, obţinute de elevi la cele două probe, de matematică şi limba şi literatura română.

Cei mai mulţi dintre candidaţii care au obţinut aceste note provin, aşa cum era de aşteptat, din mediul rural. Ca un exemplu, 347 de elevi de la ţară au luat între 4 şi 4,99 la română, iar 733 la matematică. „Este un fenomen care se repetă în fiecare an, iar vina nu este neapărat a copiilor, ci şi a familiilor, care se implică destul de puţin în procesul de educaţie, dar şi a şcolilor. În astfel de unităţi de învăţământ predau de multe ori suplinitori, iar copiii au, în fiecare an, un alt profesor, la acceaşi materie", ne-a explicat fenomenul Gheorghe Borovină, şeful Inspectoratului Şcolar Prahova.

Cu toate acestea, şi 54 de participanţi din mediul urban au luat doar note între 1 şi 1,99. Ei vor prinde locuri la cele mai slabe licee din judeţ.

Fetele, pe podium

Dintre cei 7.747 de elevi participanţi, s-au ridicat, însă, şi elite. 65 au obţinut nota 10 la română, iar 126 la matematică. Şi segmentul cuprins este 9 şi 9,99 este bine reprezentat: 1.386 de candidaţi cu astfel de note la română şi 711 la matematică.

Tot ca o constantă a ultimilor ani, fetele au câştigat „bătălia sexelor" de la evaluarea naţională, atât la ţară cât şi la oraş. Ele sunt cele care au luat cele mai mari note, deopotrivă la matematică şi limba română.

Nemulţumiţii au depus şi 536 de contestaţii: 320 la română şi 216 la matematică.

Mai puţin versaţi în „arta" copiatului, absolvenţii de clasa a VIII-a nu au fost prinşi în timp ce încercau să copieze, astfel că nici unul nu a fost eliminat din examen. Cu toate acestea, faţă de numărul de 7.881 înscrişi, la probe au mai ajuns doar 7.747 de candidaţi.

Mediile obţinute la evaluarea naţională vor conta în proporţie de 50% pentru admiterea la liceu, restul fiind asigurat de media general a claselor V-VIII.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite