Portret: Vlad Petre organizează cele mai reuşite seri de karaoke din Ploieşti
0Este pasionat de tot ce înseamnă muzică, a debutat cu o trupă, iar de curând şi-a dezvoltat un business din organizarea petrecerilor karaoke.
Vlad a intrat în lumea muzicii în 1998, când alături de un prieten a înfiinţat o formaţie.
Doi ani mai târziu, Vlad şi-a înfiinţat primul studio de înregistrări, iar în 2004, el şi-a mutat studioul în Câmpina, într-un spaţiu special amenajat. În 2006, a renunţat să mai facă înregistrările la Câmpina şi a revenit la studioul de acasă, din dormitorul său, însă de data aceasta cu aparatură performantă.
Probleme tehnice
„Am participat la Gala Industriei Muzicale Romanian Top Hits cu piese făcute la mine în dormitor şi am fost nominalizat la categoria «Best debut».
Apoi, au urmat câteva participări la emisiuni de televiziune şi concerte pe litoral.
Stilul nostru, retro-dance, era apreciat, mulţi ne spuneau Depeche Mode al României, însă, deşi era frumos, nu era suficient pentru a rupe gura târgului, deoarece calitatea înregistrărilor nu se ridica la nivelul pieselor de pe piaţă", explică Vlad.
Din păcate, nici formaţia sa nu a avut o viaţă prea lungă, iar în 2008, a pus lacăt pe acest proiect. Au urmat şi alte proiecte, alături de câţiva artişti, însă niciunul nu i-a adus succesul scontat.
Sufletul cluburilor
2009 a fost cel mai greu an din viaţa lui Vlad, însă, în februarie anul acesta viaţa sa s-a schimbat.
„Un amic din Bucureşti mi-a propus să fac un show de karaoke la Sinaia şi am acceptat, deşi nu aveam experienţă decât ca MC în cluburi, însă aveam avantajul de a fi solist", povesteşte tânărul.
Deşi au fost privite cu specticism de către invitaţi, petrecerile de karaoke organizate de el au devenit în scurt timp un adevărat succes.
Aşa s-a gândit să aducă şi în Ploieşti acest gen de show, mergând din club în club pentru a-l prezenta.
După nici şase luni, reprezentanţii cluburilor au început să-l caute, pentru că serile de karaoke atrag ca un magnet un număr din ce în ce mai mare de ploieşteni.
Karaoke cu Vlad Petre
În fiecare zi din săptămână Vlad face karaoke la câte un club din Ploieşti.
„În deschiderea serii are loc un miniconcert marca Vlad Petre, până când cineva din public mă ajută. Uneori nici nu stau cinci minute pe scenă, că deja este făcută o listă de şase, şapte melodii", explică Vlad.
De asemenea, toată aparatura cu care este realizat spectacolul, de la melodiile în format special până la microfoane şi sistemul audio, îi aparţin.
Artistul spune însă, că nu vrea să se oprească aici, el având în plan şi alte genuri de spectacole pentru ploieşteni.
În plus, este deshis pentru orice propunere de show care ar reuşi să-i scoată pe tineri din casă nu numai în weekend ci şi în restul zilelor săptămânii.
El visează ca pe viitor să se mute la Braşov, unde să organizeze acest gen de evenimente, dar l-ar tenta foarte mult şi să studieze psihologia, fiind un domeniu care îl atrage foarte mult.
Ce-i place:
Cel mai mare hobby al său este muzica, însă iubeşte, de asemenea, să plece în călătorii prin ţară, cea mai recentă călătorie fiind la mănăstirile din Moldova. Spune că a fost plăcut suprins de mănăstiri dar şi de drumul în sine.
Ce nu-i place:
„Mă deranjează când eu încerc să respect o ordine a unei petreceri şi unii dintre invitaţi mă acuză că nu sunt corect, ceea ce nu este adevărat deloc", spune, indignat, tânărul.
Întrebări şi răspunsuri
Care a fost primul tău contact cu muzica?
Un văr de-al meu avea o clapă şi cu el am făcut primele negative, când aveam 14 ani. Primele înregistrări le-am făcut mai târziu, la Teatrul „Toma Caragiu", la nea Vasile, singurul din Ploieşti care făcea aşa ceva la vremea respectivă.
Când ai ajuns la lucruri mai serioase?
În 2004, am făcut studionul meu de înregistrări, deşi până atunci am mai imprimat melodii pentru diverse trupe la mine acasă, în sufragerie sau în dormitor. La început, aveam apartură improvizată, primul meu microfon îmi amintesc că era confecţionat de tata din două doze de casetofon.
PROFIL
NĂSCUT:
2 august 1985, Medgidia
STUDII:
Ultimul an la Conservator
FAMILIE:
Are două surori mai mari
Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos
