Ploieşti: Patru turişti au rămas blocaţi în Caraiman. Salvamontiştii i-au salvat după şase ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru tineri din Prahova, Dâmboviţa şi Bucureşti cu vârste cuprinse între 26 şi 28 ani au rămas blocaţi astăzi în zona Caraiman din Buşteni.

"Turiştii au ignorat toate panourile de avertizare şi au urcat pe Valea Jepilor Mici, spre cabana Caraiman. Nu au mai ajuns la cabană şi au rămas blocaţi pe o pantă înclinată de 60 de grade. Am primit apelul prin 112 la ora 13.00 şi am reuşit să îi salvăm în jurul orei 19.00", ne-a declarat Gheorghe Cotinghiu, şeful formaţiei Salvamont Buşteni.

La acţiune au participat opt salvamontişti care s-au chinuit timp de trei ore şi jumătate până au coborât la turişti, cu ajutorul corzilor. Potrivit şefului Salvamont, turiştii nu erau echipaţi corespunzător, fiind îmbrăcaţi de oraş.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite