Ploieşti: O nouă licitaţie pentru laptele şi cornul elevilor

Elevii aşteaptă laptele şi cornul-imagine arhivă
Săptămâna aceasta se va derula o nouă licitaţie pentru atribuirea contractului de furnizare a produselor alimentare distribuie în şcoli.
O licitaţie privind atribuirea contractelor pentru derularea programului „Lapte şi corn" a avut loc şi în urmă cu câteva luni, în Prahova.
Totuşi, societatea care a câştigat la vremea respectivă a fost contestată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, iar licitaţia a fost anulată.
Astfel, reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova vor orgniza o nouă etapă de atribuire a acestor contracte, pentru ca laptele şi produsele de panificaţie să ajungă, fără probleme, în unităţile de învăţământ prahovean.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!





















































