Ploieşti: Garsoniere vândute cu maşini cadou la Ploieşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Garsoniere vândute cu maşini cadou la Ploieşti
Ploieşti: Garsoniere vândute cu maşini cadou la Ploieşti

Cele mai ieftine spaţii de locuit vor fi scoase pe piaţă la pachet cu un Logan

Cele mai ieftine spaţii de locuit disponibile pe piaţa imobiliară din Ploieşti sunt garsonierele din blocurile aflate pe Strada Mihai Bravu, în zona industrială a oraşului. Cândva au fost cămine de nefamilişti în care erau cazaţi muncitorii Rafinăriei Lukoil. Societatea a vândut imobilele respective, acestea fiindt preluate de către o societate comercială privată, care a investit în renovare şi după ce a vândut o parte dintre ele la preţuri de 17.000 de euro, se pregăteşte să lanseze o ofertă care va aduce viitorilor proprietari şi o maşină în parcare.

„De la 1 octombire până la sfârşitul acestui an, costul unei garsoniere va fi de 21.000 de euro. Pentru aceşti bani oferim şi câte un autoturism Dacia Logan, ca bonus“, a declarat Cristina Bucur, din cadrul firmei care deţine spaţiile de locuit. O astfel de garsonieră are 22 de metri pătraţi. În interior a fost compartimentată o baie, iar rolul de bucătărie este îndeplinit de o plită electrică amplasată pe un mobilier standard, minim.

Printre îmbunătăţirile făcute se numără şi montarea de ferestre cu geam termopan. „Sunt bune pentru cine este la început de drum şi vrea să aibă un acoperiş propriu deasupra capului, dar nu are disponibilă pentru această investiţie o sumă mare de bani“, este de părere Alin Mocanu, unul dintre proprietarii unei astfel de garsoniere.

Închirieri
Aşa cum se întâmplă cu toate categoriile de produse existente pe piaţa imobiliară şi în cazul acestor locuinţe sunt persoane care nu aveau nevoia acută a unui domiciliu propriu, ci s-au gândit să investească în ele şi încearcă să-şi amortizeze cheltuiala închiriindu-le. „Am cumpărat şi am închiriat cu 450 de lei pe lună“, a declarat Silviu Marcu.
În ceea ce priveşte celelalte zone ale Ploieştiului, garsoniere ieftine sunt în cartierul Mihai Bravu – 25.000 de euro. Cele mai scumpe sunt în zona centrală, respectiv 35.000 de euro.

Societatea comercială care a preluat fostele cămine de nefamilişti ale Rafinăriei Lukoil a scos la vânzare 160 de garsoniere de acest tip, dintre care, în prezent, mai sunt disponibile 60. Acestea vor face obiectul ofertei de achiziţie care include un autoturism Dacia Logan, de la începutul lunii viitoare.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite