Ploieşti: Bowlingul este la mare căutare în cluburile din Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto-Arhiva
Foto-Arhiva

Doborârea popicelor cu ajutorul bilelor de bowling este ultima fiţă în materie de distracţie în cluburile din judeţ.

Unele cluburi situate în localităţile învecinate Ploieştiului au găsit soluţia perfectă pentru a-i scăpa de monotonie pe toţi cei care vor să-şi petreacă timpul liber mai aproape de casă, într-un ambient plăcut şi un decor relaxant, altfel decât în mod tradiţional.

În afară de ringul de dans şi de bar, prezente în aproape orice local de acest gen care se respectă, pentru clienţii care vor mereu câte ceva nou au fost amenajate piste de bowling, de popice şi mese de snooker.

Invitaţie la doborât popice

Un exemplu în acest sens este SkyBowling, situat la intrarea în localitatea Păuleşti, la numai cinci kilometri distanţă de Ploieşti. Aici, pe  o suprafaţă de 1400 de metri pătraţi au fost amenajate  zece piste de bowling profesioniste Qubica AMF, opt mese de biliard, o masă de Snooker, alte două mese de Air Hockey şi cele mai tari jocuri electronice- de la simulator cu motociclete până la baschet şi  box.

Barul localului dispune de o sută de locuri şi de un ecran de dimensiuni mari pe care se pot urmări în direct cele mai importante competitii sportive.

"Mereu vedeam la televizor cum se distrează lumea la bowling şi eram curioasă să aflu şi eu cum se joacă. Este super relaxant şi distractiv şi nu este greu să înveţi regulile. E bine că cineva îţi explică cum să procedezi. Ai ocazia să stai de vorbă şi cu prietenii, să bei ceva, şi să încerci să fii cel mai bun în doborârea popicelor. Şi nu este deloc scump", a spus Teodora Anghel, o ploieşteancă în vârstă de 28 de ani. 

Un joc de bowling costă 10 lei, de persoană, de luni până vineri, între orele 14.00-18.00. Ceva mai scump (doi lei în plus) este seara, în intervalul orar 18.00-02.00. O oră de billiard costă între 10 şi 12 lei, iar ora de Snooker între 20 şi 25 de lei.

Bowling şi expoziţie de caricaturi

Amplasat tot la intrarea în comuna Păuleşti, "Schnitzel Haus" este un complex turistic  unde, de asemenea, se poate juca bowling, ca modalitate inedită şi deosebit de plăcută de a petrece timpul liber.

Localul dispune de şase piste de bowling, marcate cu nume de străzi din Germania, toate fiind dotate cu ultima tehnologie în domeniu. Cei care se satură de doborât popice pot admira expoziţia permanentă de caricaturi semnate de Ştefan Popa Popas, ce reprezintă personalităţi politice internaţionale.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite