Patru bărbați, arestați după ce ar fi deversat zilnic până la 200 de tone de deșeuri în pârâul Dâmbu
0Judecătoria Ploiești arată că inculpații din dosarul privind deversarea deșeurilor în pârâul Dâmbu au sfidat autoritățile și au continuat activitățile ilegale, creând un pericol „deosebit”. Patru bărbați au fost arestați preventiv în acest caz.

„Rezultă astfel că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor au o gravitate ridicată în viziunea legiuitorului, neputându-se face abstracţie de împrejurarea că inculpaţii au adus atingeri grave mediului înconjurător şi au pus în pericol sănătatea publică, consecinţe pe termen scurt, mediu şi lung a căror remediere este improbabilă sau, în cel mai bun caz, presupune eforturi, acţiuni ample şi costuri impresionante în sarcina statului prin organele abilitate.
Astfel, analizând periculozitatea concretă a infracţiunilor comise de aceştia, se constată că inculpaţii au urmărit prin comiterea unor astfel de fapte obţinerea unor foloase materiale importante, prin eludarea dispoziţiilor legale care reglementează aceste activităţi.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că pericolul real creat prin activităţile ilicite întreprinse este deosebit, acestea fiind de natură a pune în pericol sănătatea oamenilor, animalelor şi plantelor, a ecosistemului în ansamblul său, prin deversarea unor cantităţi uriaşe de deşeuri într-o apă curgătoare”, arată motivarea Judecătoriei Ploiești, potrivit Agerpres.
Procurorii au arătat că faptele inculpaților au creat un pericol pentru sănătatea publică, deoarece pârâul Dâmbu se varsă în Teleajen, apoi în Prahova și mai departe în sistemul hidrografic național, putând afecta localitățile care se aprovizionează cu apă din acest bazin.
Instanța a stabilit că aceștia au acționat după un plan infracțional complex, prin mai multe acțiuni legate între ele privind gestionarea deșeurilor.
„Mai mult, prin raportare la împrejurările de comitere a infracţiunilor, se reţine că, în baza unui plan infracţional complex, prin acţiuni succesive şi interconectate referitoare la gestionarea deşeurilor, inculpaţii nu ar fi luat măsurile legale în ceea ce priveşte tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase şi nepericuloase lichide, acestea fiind aruncate direct în canalul colector ce face legătura între punctul de lucru al societăţii S.C. S.R.L. din (...), în parcul de rezervoare AFP C54, în incinta Rafinăriei (...), Judeţul (...) şi staţia de epurare ape industriale Corlăteşti operată de (...) S.R.L. (amplasată în (...), terasa mal drept al pârâului Dâmbu).
Ulterior, deşeurile periculoase şi nepericuloase aruncate au fost deversate în pârâul Dâmbu prin gura de vărsare ce face legătura între staţia de epurare ape uzate Corlăteşti operată de S.R.L. şi pârâu, acest lucru creând premisele unei vulnerabilităţi reale în domeniul mediului şi implicit al sănătăţii populaţiei. Astfel, există suspiciunea rezonabilă că inculpaţii W, X, Y Şi Z sunt cei care au controlat, gestionat şi administrat în drept sau în fapt persoanele juridice prin intermediul cărora au desfăşurat activitatea infracţională.
Aceştia sunt factorii decidenţi, sunt cei care au luat măsuri şi dispus privire la activităţile ilicite întreprinse de ceilalţi coinculpaţi, care în cunoştinţă de cauză s-au conformat ordinelor primite, acţionând ca urmare a inducerii ideii că nu vor fi traşi la răspundere penală”, se precizează în motivare.
Inculpații au „sfidat autorităţile prin perseverenţa infracţională”.
De asemenea, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că, deşi societăţile implicate au fost supuse unui control de către organele de poliţie, cei patru inculpaţi au continuat activitatea infracţională în aceeaşi manieră, „sfidând autorităţile prin perseverenţa infracţională”.
„Inculpaţii au dovedit că în stare de libertate nu sunt capabili să respecte normele de convieţuire socială, existând suspiciunea rezonabilă că aceştia au săvârşit infracţiunile pentru care s-a formulat propunerea de arestare preventivă, astfel că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Consecvenţa activităţii infracţionale condiţiile descoperirii acesteia, corelate cu amploarea activităţii infracţionale, relevă o periculozitate deosebită a inculpaţilor, faţă de care organele judiciare trebuie să manifeste o atitudine promptă şi reacţie imediată, singura măsură preventivă de natură a produce efecte în raport de persoana inculpaţilor, de gravitatea faptelor şi de modul şi împrejurările comiterii acestora fiind măsura arestării preventive, prin înlăturarea temporară a inculpaţilor din comunitate”, menţionează sursa citată.
Patru bărbați au fost arestați preventiv într-un dosar privind deversarea deșeurilor netratate în pârâul Dâmbu din Ploiești.
Potrivit unor surse judiciare, două firme colectau deșeuri din mai multe județe și le deversau în bazinele fostei rafinării Astra, de unde ajungeau, fără a fi tratate, în stația de ape uzate și apoi în pârâu.
În medie, aproximativ 150–200 de tone de deșeuri erau aruncate zilnic, iar firmele erau plătite cu circa 40 de euro pe tonă pentru tratarea care nu era realizată.























































