Pasarelele de pe DN 1, pline de hibe. Nu pot fi traversate de bătrâni şi persoanele cu dizabilităţi
0Cele patru pasarele pietonale montate pe DN 1 pentru fluidizarea traficului şi-au arătat deja hibele. Traversarea lor este imposibilă pentru persoanele cu dizabilităţi, sunt o provocare pentru vârstnici, iar la iarnă se vor transforma în patinoar. În plus, cei 400.000 de euro au fost cheltuiţi pentru o soluţie provizorie
Chiar în prima zi în care au fost date în folosinţă, pe 17 august, cu două zile mai târziu decât termenul avansat iniţial, cele patru pasarele pietonale montate pe DN , în Comarnic (1), Buşteni (2) şi Azuga (1) şi-au arătat limitele.
Montate la mare înălţime, sunt o adevărată provocare pentru vârstnicii care îşi dau sufletul pentru a urca scările, iar pentru persoanele cu dizabilităţi, care se deplasează în scaune cu rotile, traversarea lor este imposibilă. Soluţia în acest caz rămâne mica înţelegere cu şoferii din trafic, după ce şapte treceri de pietoni au fost desfiinţate.
În graba de a le da în folosinţă, muncitorii s-au apucat de vopsit duminică, astfel că pietonii care au folosit pasarelele s-au murdărit pe mâini şi haine în timpul traversării.
Cele mai vehemente critici pentru soluţia de fluidizare a traficului pe DN 1 prin montarea pasarelelor vin chiar din sânul alianţei USL, prin vocea preşedintelui PNL Prahova, deputat de Valea Prahovei, Mircea Roşca.
„Eu salut iniţiativa Guvernului de a lua măsuri de fluidizare a traficului pe DN 1, dar soluţia pasarelelor este în contrast major cu felul în care arată una din cele mai frumoase zone turistice din ţară, Valea Prahovei. Estetic, pasarelele arată groaznic, înălţimea la care au montate este foarte mare, nu pot fi folosite de persoanele în vârstă şi sunt inutile pentru persoanele cu handicap. În plus, nu cred că era cazul să facem educaţie oamenilor prin garduri de protecţie, de 1,20 metri. Atât primarii cât şi locuitorii din staţiuni sunt foarte nemulţumiţi“, ne-a spus Mircea Roşca.
Deputatul mai atrage atenţia că Valea Prahovei nu va fi niciodată Puchenii Mari sau Gorgota, unde există pasarele de supratraversare a DN 1, dar vremea şi cantitatea de precipitaţii nu se compară cu cea din staţiunile prahovene. La iarnă, spune Roşca, pasarelele vor fi acoperite de gheaţă şi se vor transforma în patinoar.
Soluţie provizorie, cu şanse permanente
În urmă cu doar câteva luni, primarii din staţiunile prahovene şi reprezentanţi ai CNADR cădeau de acord asupra unui alt proiect de fluidizare a traficului. Acestea prevedea, printre altele, pasaje subterane, prevăzute cu scări rulante şi lifturi pentru persoanele cu dizabilităţi.
O a doua pasarelă a fost montată în apropiere de gara din Buşteni. FOTO Adriana Vîjeu
„A fost un proiect pentru care au fost consultaţi specialişti din Franţa şi Anglia, cu soluţii practice, europene, sustenabile economic. Nu pot înţelege cum în perioadă de criză ne permitem să cheltuim bani pentru lucrări în regim provizoriu. Şoferii care merg pe DN 1 au aşteptat ani de zile o soluţie încât cea optimă şi pe termen lung ar fi fost cea mai indicată“, mai spune Mircea Roşca cu referire la faptul că pasarelele de pe DN 1, care au costat statul 400.000 de euro au fost gândite, de fapt, ca o soluţie provizorie, pentru un an.
„Mi-e teamă că vor rămâne o soluţie permanentă, aşa cum se întâmplă cu toate lucrurile provizorii din România“, apreciază Roşca.
Un alt deputat de Prahova, Roberta Anastase, spune că lucrările pentru pasarele au fost cu „dedicaţie“ pentru că au început înainte de procedurile de atribuire directă a lucrărilor, şi caracterizează pasajele drept „atracţia ruşinoasă a Văii Prahovei“.
Potrivit centrului Infotrafic, după montarea pasarelelor în localităţile Comarnic, Buşteni şi Azuga, marţi, s-a constatat o creştere a fluenţei traficului rutier.
Pe aceeaşi temă
Pasarelele peste DN 1 au fost montate, dar nu pot fi folosite. Nu au scări şi nici gard de protecţie