O fată de 17 ani și soțul ei, intoxicați cu noxele de la generatorul electric
0Un tânăr în vârstă de 25 de ani din comuna prahoveană Gorgota a fost la un pas să-și piardă viața, din cauza unei defecțiuni la generatorul electric.
Bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență, dar resuscitat în ultima clipă de un echipaj SMURD.
Pompierii au fost solicitați să intervină, joi seară, în satul Poienarii Apostoli din comuna prahoveanp Gorgota, la un posibil incendiu care ar fi fost provocat la un generator electric.
La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, dar echipajul de intervenție a constatat că alerta de incendiu nu se confirmă, potrivit Biroului de Presă al ISU Prahova.
În schimb, în casa unde a fost semnalat evenimentul, a fost găsit un tânăr în vârstă de 25 de ani, inconștient, dar și soția lui, o fată de 17 ani, care prezenta simptomele unei intoxicații cu noxe, cel mai probabil rezultate de la generatorul electric aflat în interiorul locuinței.
Echipajul de la SMURD i-a acordat tânărului primul ajutor, inclusiv oxigen medical, ulterior acesta revenindu-și. Paramedicii au precizat că omul a fost la un pas să intre în stop cardiorespirator, fiind salvat în ultima clipă.
Ambele victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Ploiești.
Ultimul caz de intoxicație cu noxe s-a petrecut în Prahova în decembrie 2021, în ajunul Crăciunului.
Patru persoane s-au ”otrăvit” atunci, cu monoxid de carbon din cauza unui boiler defect, în comuna Vadu Săpat. Două persoane au fost găsite inconştiente de medici, dar şi-au revenit după administrarea de oxigen.