Managerul Spitalului Judeţean Ploieşti câştigă mai mult ca preşedintele României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariul managerului Adrian Strâmbeanu este printre cele mai mari din ţară. Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti a câştigat, în 2010, peste 7.700 de lei pe lună şi este în primii zece manageri de unităţi medicale din România. Prin comparaţie, Traian Băsescu a avut în 2010 o indemnizaţie de preşedinte în valoare de 5.800 de lei

Mai sunt şi bugetari fericiţi! La un salariu de 1.800 de euro pe lună, puţini angajaţi la stat s-ar putea plânge. Adrian Strâmbeanu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, se poate număra printre bugetarii mulţumiţi. El a încasat, în anul 2010, peste 92.000 de lei, potrivit declaraţiei sale de avere. Asta înseamnă că, pe lună, Strâmbeanu a obţinut un venit mediu de 7.707 lei, de la Spitalul Judeţean Ploieşti.

Directorul unităţii medicale din Prahova se clasează pe locul şapte într-un clasament al celor mai bine plătiţi manageri de spitale din România, publicat ieri de econtext.ro. El a depăşit directorii unor unităţi precum Spitalul Bagdasar Bucureşti, Spitalul Judeţean Suceava, Spitalul Sf. Spiridon Iaşi şi Spitalul Militar Bucureşti. Adrian Strâmbeanu a obţinut un venit lunar de două ori mai mare decât omologul său de la Constanţa şi de trei ori mai mare decât cel de la Timişoara.

O posibilă justificare se leagă de numărul mare de pacienţi deserviţi. Potrivit informaţiilor financiare publicate pe site-ul Ministerului Sănătăţii, Judeţeanul din Ploieşti deserveşte peste 810.000 de oameni, iar Prahova este pe locul trei din acest punct de vedere, după Bucureşti şi Iaşi. Spitalul de Urgenţă are unul dintre cele mai mari bugete din ţară, de 53 de milioane de lei, 9,6 milioane fiind asigurate de la bugetul de stat. Principala explicaţie pentru valoarea ridicată a veniturilor înregistrate de Strâmbeanu ţine de numărul de ture efectuate, îndeplinirea indicatorilor de management, gărzi şi sporuri. Adrian Strâmbeanu este plecat în cencediu şi nu a putut fi contactat.

Să tot fii bugetar!

Cu 7.707 lei pe lună (1.800 de euro), managerul Spitalului Judeţean din Ploieşti îi face invidioşi pe mulţi bugetari din Prahova. Primarul municipiului şi preşedintele Consiliului Judeţean câştigă, spre exemplu, puţin peste 1.000 de euro lunar, viceprimarii câştigă sub 900 de euro, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, are o indemnizaţie de aproape 5.400 de lei (1.270 euro), iar şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă încasează în jur de 6.200 de lei (aproape 1.500 euro).

Oficialii Consiliului Judeţean, care coordonează activitatea Spitalului de Urgenţă, au fost surprinşi să afle cât câştigă directorul de aici. „Frumos, dublu cât mine. Bravo lui! Salariul este stabilit prin contractul de management pe care îl are. Banii vin de la Casa de Sănătate. Consiliul Judeţean nu are cum să plafoneze veniturile. Cheltuielile făcute de noi sunt pentru clădire şi utilităţi", ne-a declarat Adrian semcu, vicepreşedintele CJ Prahova.

Topul directorilor de spitale ploieştene

Managerul de la Judeţean este, de departe, cel mai bine plătit director de spital din Ploieşti. El este urmat de managerii celorlalte două unităţi cu adresabilitate judeţeană, Oresta Vasile de la Pediatrie, 3.800 lei pe lună, şi Călin Boeru de la Maternitate, aproape 3.700 de lei. Magdalena Mihalcea, de la Spitalul Municipal Ploieşti, încasează 2.400 de lei, iar Cătălin Vişean, de la Boli Infecţioase, 1.900 de lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite