Justiţie pe chirie în Prahova. Tribunalul şi Judecătoria se mută în fostul sediu PECO
0
Fostul sediu PECO, de pe strada Văleni din Ploieşti, va adăposti activitatea Tribunalului Prahova şi a Judecătoriei Ploieşti. Actualul sediu intră în reabilitare
Judecătoria Ploieşti şi Tribunalul Prahova, cele mai importante instanţe ale judeţului, îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu foarte restrâns şi într-o clădire monument istoric, construită între anii 1934-1946, cu risc seismic de gradul I.
În 2011, în această clădire s-au judecat peste 67.000 de cauze.
Imobilul a fost cuprins încă din 2011 pe lista obiectivelor finanţate prin împrumut acordat de Banca Mondială, în cadrul proiectului care vizează reforma sistemului judiciar, însă demararea lucrărilor a trenat în lipsat unui spaţiu adecvat desfăşurării activităţii instanţelor.
Fostul sediu PECO aparţine acum Societăţii de Gospodărire Urbană (SGU) Ploieşti, cea care va închiria sediul de pe Văleni pentru desfăşurarea activităţii celor două instanţe.
24 de luni, consolidarea Tribunalului
Lucrările de consolidare şi restaurare a Tribunalului Prahova, clădire care a adăpostit pe vremuri Administraţia Financiară teritorială Ploieşti, vor dura 24 de luni şi sunt speranţe că vor merge într-un ritm alert din cauza condiţiilor foarte stricte impuse de Banca Mondială.