Iulian Ilie, puștiul de la Petrolul care a refuzat Barcelona: „Să fiu serios, asta contează cel mai mult”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulian Ilie. Foto fcpetrolul.ro
Iulian Ilie. Foto fcpetrolul.ro

Merge pe 12 ani şi e înnebunit după fotbal. Îi place să înscrie, a avut puterea să refuze Barcelona şi, de curând, a trăit una dintre cele mai frumoase aventuri ale vieţii, un semi-cantonament la Istanbul alături de prima echipă a "galben-albaştrilor".

Îl cheamă Iulian Ilie şi e considerat unul dintre cei mai promiţători fotbalişti din pepiniera clubului ploieştean.

- Iulian, la ce vârstă ai început fotbalul?
I.I.: La patru ani, la grupa pregătită, pe atunci, de domnul Cristi Nica. Cu dânsul am început şi ţin minte că ceilalţi copii erau mult mai mari, ca şi vârstă, decât mine. Părinţii m-au adus la Petrolul, eu eram prea mic ca să ştiu prea multe la acel moment. Bine, fotbalul mi-a plăcut de mic, jucam toată ziua cu tata, prin casă. A jucat şi el fotbal şi mi-a transmis "microbul".

- Îţi mai aduci aminte prima zi?
I.I.: Nu prea, ca să fiu sincer. Ştiu că era stadionul vechi şi că făceam antrenamente pe un teren aflat în spatele peluzei. Pe la 6 ani am început ceva mai serios antrenamentele.

- Anul trecut ai bifat  prima performanţă, o finală de Campionat Naţional...
I.I: Aşa e, am disputat finala "mare" la Juniori "E". A fost o finală tristă, pentru că am pierdut-o în faţa celor de la Corabia, dar, până la urmă, a fost o experienţă frumoasă, pentru că am văzut cum e să te lupţi pentru un trofeu.

- Ai şi o poveste legată de  Barcelona.
I.I: Am fost într-un campus la ei, am stat trei zile acolo, împreună cu alţi copii din întreaga lume. Apoi am trecut prin câteva selecţii, m-au acceptat, dar am decis să rămân lângă părinţi, pentru că ei nu puteau să meargă şi să se stabilească acolo, cu mine.
 
Viteză şi tehnică
 
- Pe ce post joci?
I.I: Atacant.

- Mai ştii meciul în care ai dat cele mai multe goluri?
I.I.: Au fost câteva în care am marcat câte şase sau şapte goluri. Ştiu sigur că am dat cinci goluri într-o partidă cu Dinamo.

- La ce grupă eşti acum?
I.I. La Juniori "C", la grupa pregătită de domnul Claudiu Toader. Colegii mei sunt mai mari cu 2 ani. Eu sunt născut în 2001, iar ceilalţi în 1999.

- Şi, nu ţi s-a întâmplat ca, fiind mai mic, să intre mai "tare" la tine?
I.I.: Ba da, mai ales că în campionat jucăm contra celor născuţi în 1998. Dar, nu prea au timp să mă prindă, pentru că fug bine...

- Chiar, care crezi că e calitatea ta principală?
I.I.: Viteza, dar şi tehnica.
 
Sfaturi de la Galamaz
 
- Recent ai fost în Turcia, cu echipa mare. Cum a fost?
I.I.: Foarte frumos. Mi-a plăcut mai ales pentru că am stat tot timpul alături de jucătorii de la prima echipă. Am văzut ce înseamnă să fi fotbalist profesionit, cum să te comporţi şi la antrenamente, şi în afara terenului. Sigur, mi-ar plăcea să repet experienţa asta.

 - Ştiu că ai stat în cameră cu George Galamaz. Ce sfaturi ţi-a dat?
I.I.: Mi-a spus să fiu serios, pentru că asta contează cel mai mult.

- Despre cele două meciuri pe care le-ai văzut la Istanbul ce spui?
I.I: Au fost foarte frumoase amândouă, mai ales că şi Petrolul, şi naţionala au câştigat.

Hamza, Bokila şi Messi
 
- Echipa de suflet ştiu care e. Spune-mi care sunt jucătorii tăi preferaţi.
I.I.: De la Petrolul îmi plac ambii atacanţi, Hamza şi Bokila. Apoi, din lume, idolul meu este Messi.

- Cu şcoala cum stai?
I.I.: Eu zic că merge foarte bine. Sunt în clasa a 5-a, la „Grigore Moisil". Mi se mai întâmplă să mai lipsesc câteodată, dar profesorii sunt înţelegători.

- În timpul liber ce faci?
I.I.: Mă antrenez, mai merg la sală ca să fac exerciţii fizice şi, bineînţeles, mă joc pe afară. Nu prea sunt cu calculatorul, cu jocurile pe internet...Bine, trebuie să recunosc că mă pasionează cele de genul FIFA.

- Mai ţii minte primul meci pe care l-ai văzut pe stadion?
I.I.: Vin de mic la meciuri, de când era echipa în Divizia B, dar primul nu mai ţin minte care a fost. Oricum, acum nu-mi scapă vreo partidă de acasă. Câteodată sunt copil de mingii, altădată stau în tribune.

- Ce face Petrolul sezonul acesta?
I.I.: Merge în Europa League, eu aşa zic.

Interviul cu puștiul -minune de la Ploiești a fost postat de staff-ul de la Petrolul pe pagina oficială a clubului.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite