Israel Vizel, AFI: Vom deschide o zonă de „viaţă de noapte“ în AFI Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mallul AFI Ploieşti, deschis în toamna anului trecut, va urma acelaşi proces de adaptare la cerinţele şi nevoile vizitatorilor prin care a trecut şi AFI Cotroceni din Bucureşti, a spus Israel Vizel, şeful Mall Division AFI Europe, care a menţionat că următoarele luni sunt foarte importante pentru centrul comercial din Ploieşti, urmând să se finalizeze zona de “night-life”.

„Am deschis în Ploieşti un mall aproape 100% ocupat, cu un mix atent ales şi nu am făcut niciun compromis doar pentru a umple spaţiul. În prezent în AFI Ploieşti avem doar un spaţiu mic liber la parter şi la etaj mai există un magazin care este în curs de mutare”, spune Vizel.

Analizarea nevoilor ploieştenilor i-a determinat pe cei de la AFI ca în ultimele luni să dezvolte şi o secţiune dedicataă vieţii de noapte în AFI Ploieţti.

„Următoarele luni vor fi foarte importante pentru Ploieşti pentru că finalizăm zona de „viaţă de noapte”. După o analiză am realizat că tinerii din Ploieşti nu au niciun loc real de ieşit în oraş, iar majoritatea se duc în Bucureşti, aşa că în ultimele luni am stat să dezvoltăm o secţiune din mallul AFI Ploieşti dedicată vieţii de noapte, care va include cinema-ul, dar şi multe alte surprize”, spune Vizel, care a adăugat că mixul care se va întinde pe 6.000 mp va fi deschis până la finalul lunii aprilie.

Află pe wall-street.ro mai multe detaliile despre planurile lui Vizel cu Afi Ploieşti 

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite