Inspectorii OPC se mută la Sinaia, în perioada Sărbătorilor
0
Un corp de control al inspectorilor OPC din regiunea Sud Muntenia va fi la dispoziţia turiştilor de pe Valea Prahovei în perioada 10 decembrie 2012 – 15 ianuarie 2013, pentru sesizări şi controale la unităţile turistice.
Cum staţiunile de pe Valea Prahovei sunt foarte solicitate în perioada sezonului de iarnă de către turiştii din ţară, dar şi de către cei din străinătate, comisarii OPC îşi vor stabili comandamentul de iarnă la Sinaia.
Inspectorii sunt detaşaţi din toată regiunea de sud a ţării şi vor avea ca misiune supravegherea operatorilor economici care funcţionează în această zonă turistică, controlul calităţii produselor şi serviciilor, dar şi modul de modul de comercializare / prestare a acestora.
În atenţia comandamentului vor fi şi modul de comercializare a pachetelor turistice, închirierea echipamentelor de schi, transportul pe cablu, modul în care sunt amenajate pârtiile, dar felul în care sunt asigurate mesele de Crăciun, Revelion şi sărbătorile pe stil vechi.
Comandamentul va prelua şi soluţiona şi reclamaţiile şi sesizările consumatorilor inclusiv prin echipe speciale, cu caracter de permanenţă.