FOTO Moş Nicolae le-a adus ploieştenilor cel mai mare multiplex din afara Bucureştiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investiţia în noul multiplex este de aproximativ 5 milioane de euro
Investiţia în noul multiplex este de aproximativ 5 milioane de euro

12 săli digitale, dintre care 7 cu posibilitate de proiecţii 3D, peste 2.000 de locuri şi cele mai moderne echipamente de proiecţie şi sunet au fost inaugurate la Ploieşti şi aşteaptă spectatorii la film, din 7 decembrie

Începând cu 7 decembrie, ploieştenii nu trebuie să mai meargă în mall-urile din Capitală pentru a putea viziona peliculele în premieră.

De vineri, spectatorii sunt aşteptaţi în cel mai mare mare multiplex din afara Bucureştiului, Cinema City Ploieşti, din mall-ul Ploieşti Shopping City.

Investiţia totală în noul multiplex a fost de aproximativ 5 milioane de euro şi s-a concretizat în 2087 de locuri în cele 12 săli digitale, dintre care 7 săli capabile de proiecţii 3D.

Multiplexul oferă şi tehnologie de ultimă generaţie prin săli de cinema confortabile, dotate cu cele mai moderne echipamente, folosind renumitele proiectoare Kinoton şi Christie şi sunetul Dolby Digital Surround.

Cinematograful este dotat şi cu un bar de unde se pot cumpăra gustari, diferite meniuri de popcorn, nachos, dulciuri şi băuturi răcoritoare sau se pot delecta cu îngheţată, sucuri naturale, sandwich-uri şi produse din cafea în cafenea.

În perioada 7-13 decembrie, Cinema City Ploieşti va avea în program trei premiere: „Hoţul de cuvinte” cu Bradley Cooper, „Omul cu pumni de fier” cu Russel Crowe, „Mereu în offside” cu Gerard Butler în rolul principal, dar şi o avanpremieră, „Anna Karenina”, cu îndrăgiţii Keira Knightley şi Jude Law.

Programul Cinema City Ploieşti

Luni – Vineri 13.00 – 22.40 (ora de începe a ultimului spectacol)
Sâmbătă – Duminică 11.00 – 22.40 (ora de începe a ultimului spectacol)

Tarife

Preţul unui bilet variază între 14 şi 21 de lei, în funcţie de ora şi ziua de intrare la film sau tipul de peliculă, 2 D sau 3 D. De asemenea, elevii, studenţii, pensionarii şi copiii sub 10 ani beneficiază de reduceri.

 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite