EXCLUSIV FOTO Castelul Peleş atinge miercuri cifra record de 7 milioane de vizitatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din 1990 şi până în prezent, 7 milioane de turişti au vizitat Castelul Peleş. FOTO arhivă Adevărul Ploieşti
Din 1990 şi până în prezent, 7 milioane de turişti au vizitat Castelul Peleş. FOTO arhivă Adevărul Ploieşti

Duminică seară, la sigilarea Muzeului Naţional Peleş, al 6.999.999 – lea vizitator a părăsit reşedinţa regală din Sinaia. Cifra este un record pentru România, iar vizitatorul cu numărul „7 milioane“ al Muzeului Naţional Peleş va fi primul turist din ziua de miercuri, 13 martie

Una dintre cele mai importante instituţii culturale din România şi din sud-estul Europei, Muzeul Naţional Peleş, reşedinta regală a primului cuplu regal al României, regele Carol I şi regina Elisabeta, a exercitat dintotdeauna o atracţie fascinantă pentru turişti.

Pe de o parte pentru valoarea de excepţie ca monument arhitectonic, colecţiile de artă de nivel european, dar, mai ales, pentru aerul regal, sofisticat şi impunător, care aminteşte vizitatorilor de una dintre cele mai înfloritoare perioade din istoria naţională.

Pentru muzeografii şi personalul administrativ al Castelului Peleş, ideea contorizării numărului de vizitatori a apărut, iniţial, ca un promo inedit, de popularizare a muzeului. Pe site-ul castelului, un „contor“ arată zilnic, numărul turiştilor care au trecut pragul castelului din 1990 şi până astăzi, o metodă inedită prin care frumosul şi bătrânul castel a „păşit“ cu graţie în era internetului.

Cifrele nu sunt, însă, întâmplătoare, iar rezultatul a fost stabilit matematic. „Această contorizare a fost lansată pe site ca promo şi din dorinţa de a realiza o statistică, iar succesiunea cifrelor este rezultatul unui studiu realizat în 23 de ani de activitate, corectitudinea lui verificându-se până la acest moment. Duminică, 10 martie, Muzeul Naţional Peleş a înregistrat cifra record de 7 milioane vizitatori“, ne-a spus Daniela Voitescu, şef secţie Relaţii publice, Marketing şi Proiecte cultural - Muzeul Naţional Peleş.

Dar, cum luni şi marţi, în timpul programului de iarnă (perioada 17 septembrie 2012 – 13 mai 2013), Castelul Peleş este închis publicului, vizitatorul cu numărul „7 milioane“ al Muzeului Naţional Peleş este considerat ca fiind primul vizitator din data de miercuri, 13 martie. Acesta va fi recompensat cu o diplomă de fidelitate şi un tur gratuit al muzeului.

De asemenea, numele şi fotografia câştigătorului vor fi postate pe site-ul www.peles.ro.

„Contorul“ de vizitatori a fost pornit în 1990, anul în care Peleşul a fost redeschis pentru public după o perioadă de aproape 15 ani de ample restaurări.

Cifra este un record în condiţiile în care, spre deosebire de alte castele şi muzee din România – Bran, Antipa, Brukenthal – la Peleş, vizitarea se realizează doar cu ghidaj. „Cifra de 7 milioane reprezintă un record, pentru că ea trebuie apreciată numai în contextul unui muzeu din România, amenajat într-o reşedinţă privată, deschisă ca muzeu, în care vizita are loc numai cu ghid însoţitor, ceea ce condiţionează încă de la intrare numărul de persoane dintr-un grup“, ne-a mai spus Daniela Voitescu.

În plus, organizarea strictă a vizitelor face ca timpul alocat vizionării expoziţiilor să fie unul amplu, iar numărul turiştilor destul de restrictiv. Cea mai scurtă vizită, expoziţia de bază a parterului Castelului Peleş, durează 45 de minute, pe când vizitarea parterului şi a etajului I durează o oră şi 15 minute, iar turul complet, care include şi etajul II, două ore.

Turişti din Alaska, Islanda, Noua Zeelandă

Turişti din cele mai îndepărtate locuri ale lumii au admirat terasele exterioare şi curţile castelului, Holul de onoare, Salonul armelor, Cabinetul regelui Carol I sau apartamentul imperial.

„Dacă în primii 10 ani de la deschidere, numărul mediu anual de vizitatori se situa în jurul cifrei de 400.000, în următorii 10 ani, cifra a scăzut cu aproape 100.000 de vizitatori pe an. Dar s-a înregistrat o modificare a structurii grupurilor şi anume o creştere cu 15% a străinilor care au vizitat muzeul, lărgind aria geografică până la Alaska, Islanda sau Noua Zeelandă“, ne-a explicat Daniela Voitescu.   

După 2010, numărul anual de vizitatori se situează în jurul cifrei de 290.000 şi, pentru a menţine interesul publicului, oferta culturală a Muzeului Naţional Peleş s-a diversificat oferind spre vizitare toate etajele Castelului Peleş şi integral Castelul Pelişor. „Dinamica numărului de vizitatori pentru cei 23 de ani de funcţionare este una aşteptată şi reprezintă un factor foarte important în programarea activităţilor muzeului, având ca target mai ales fidelizarea publicului şi atragerea unor noi grupe de public-ţintă“, spune şeful secţiei Relaţii publice, Marketing şi Proiecte cultural - Muzeul Naţional Peleş. 

Astfel, publicul adult este invitat să audieze recitaluri de muzică clasică organizate în sala de concerte de la Peleş, iar elevii să participe la concursuri şi programe educaţionale pe diferite teme stabilite împreună cu cadrele didactice. Vizitatorii străini sunt aşteptaţi să participe la serile muzicale, precum şi la vernisajele expoziţiilor temporare organizate la Peleş şi la Pelişor    

Scurt istoric

Castelul Peleş, reşedinţa de vară a primului cuplu regal al României, regele Carol I (1866-1914) şi regina Elisabeta, a fost construit între 1873 şi 1914, pe un teren de 1.000 de hectare numit Piatra Arsă sau moşia Sinaia, cumpărat de Carol I.

A fost construit pentru a servi drept reşedinţă de vară, investită cu funcţii politice, culturale şi simbolice. După 1914, castelul Peleş şi-a exersat în continuare funcţia de reprezentare şi de muzeu, fără a mai fi însă locuit timp 6 luni pe an, aşa cum obişnuia suveranul fondator. Până în 1947, devine spaţiu aulic pentru vizitele oficiale sau găzduieşte ceremonii cu caracter militar.

În perioada ianuarie – martie 1948, castelul este închis din ordinul autorităţilor comuniste, iar bunurile de patrimoniu sunt inventariate. Cea mai mare parte a colecţiilor de pictură, mobilier, textile, piese de artă decorativă şi cărţi au fost transferate la Muzeul de Artă din Capitală.

Din anul 1953, castelul devine Muzeu Naţional, deschis publicului larg, în timp ce celelalte imobile situate pe domeniul Peleş, precum castelele Pelişor, reşedinţa particulară a celui de-al doilea cuplu regal, Ferdinand I, Maria şi Foişor, fosta Casă de vânătoare a primului Rege al României şi reşedinţă a regilor Carol al II-lea şi Mihai I vor deveni case de creaţie şi odihnă pentru scriitorii, muzicologii şi artiştii plastici agreaţi de regimul comunist. Două decenii mai târziu, în anul 1975, starea de conservare tot mai critică a imobilului determină măsura închiderii acestuia şi evacuarea unei părţi importante a patrimoniului muzeal.

Între anii 1966 şi 1982, într-o fostă dependinţă a castelului regal, situată în apropierea acestuia, a fost amenajat Muzeul de Artă Decorativă (Ceramica), ce valorifica piese reprezentative din vechile colecţii regale. Concomitent cu lucrările masive de restaurare, castelul găzduieşte până în 1989, anul înlăturării regimului comunist în România, o serie de vizite de şefi de stat.

Din 1990, respectiv 1993 şi până azi, castelele Peleş şi Pelişor sunt redeschise spre vizitare. În anul 2007, după cinci ani de negocieri între Statul român şi Casa regală, se ajunge la un acord, prin care castelul Peleş, castelul Pelişor, precum şi întregul domeniu Peleş alcătuit din fostele dependinţe regale, au reintrat în proprietatea Regelui Mihai I (1927-1930, 1940-1947), dar continuă să fie administrate de statul român. Acordul cu Casa Regală, expirat în anul 2009, în cazul castelului Pelişor şi în 2010, în cazul castelului Peleş, a fost din nou prelungit.

Vizitarea expoziţiei de bază de la Castelul Peleş costă 20 de lei, turul opţional I (parter şi etajul I) 50 de lei, iar optional II (parter, etajul I şi etajul II) costă 70 de lei. În zilele de vizitare, casa de bilete se închide la ora 16.00, iar muzeele Peleş şi Pelişor  se sigilează la ora 17.00.
 

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite