Evitaţi Sinaia! Se circulă pe o singură bandă din cauza reparaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în perioada 27.05-25.07.2011, vor fi instituite restricţii de circulaţie pe DN 1.

Este vorba despre executarea unor lucrări de reparare a podului peste Valea Izvorul Dorului, din localitatea Sinaia.

Traficul rutier, în zona lucrărilor, se va desfăşura alternativ pe o singură bandă de circulaţie.

De asemenea, tot în Sinaia, pe DN 1, în perioada 30.05-25.07.2011, circulaţia autovehiculelor se va desfaşura restricţionat din cauza reparaţiilor care se vor executa la podul peste Pârâul Zgărbura.

Pentru traficul rutier aflat în tranzit, în vederea prevenirii ambuteiajelor de circulaţie, poliţia rutieră vă recomandă ca rută alternativă:

DN 1A Ploieşti - Vălenii de Munte - Cheia - Săcele - Braşov

Pentru cei care doresc să ajungă în staţiunile montane prahovene recomandăm varianta DN 7 Bucureşti - Bâldana - DN 71 Bâldana - Târgovişte - Sinaia.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite