Eroul protestelor de la Ploieşti. În cârje kilometri întregi, pentru schimbare: „Am mers din centru până la nord. Acolo am simţit că nu mai pot“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre miile de protestatari care au ieşti în aceste zile în centrul Ploeiştiului pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de decizia guvernanţilor de a modifica prevederile Codului Penal, s-a remarcat de departe un bărbat între două vârste, care a mărşăluit kilometri întregi în cârje pe străzile din oraş.

Într-un picior, ajutat din când în când de prietenii cu care a venit la protest, Olimpius Pîrvulescu nu s-a lăsat, convins fiind că efortul său va fi răsplătit în cee din urmă. Protestează pentru ca fetiţa sa, care acum are doar cinci ani, să crească într-o ţară liberă, spune Olimpius, care, peste noapte a devenit eroul Ploieştiului, arpeciat de miile de oameni care au ieşit, joi seară, în stradă.

Olimpius şi-a pierdut piciorul drept în armată, în urma unei afecţiuni pe care a căpătat-o din cauza sarcinilor militare. Avea dor 20 de ani atunci şi o viaţă înainte, însă la spital a ajuns mult prea târziu, astfel că medicii au fost nevoiţi să-i amputeze piciorul.

image

Acum are 42 de ani, este căsătorit şi are o fetiţă. Pentru ea a ales să vină la protest. Joi seară a participat la marş însoţit doar de Dana, soţia sa. Cei doi au vrut să se asigure că evenimentul este unul sigur, fără violenţă, pentru a-şi putea aduce şi fetiţa la manifestaţie.

“Aseară am mers din centru până la Nord. Acolo am simţit că nu mai pot, îmi amorţiseră mâinile pe cârje. Pentru fetiţa mea am ieşit în stradă în primul rând pentru că vreau să crească într-o ţară liberă. Sunt convins că protestele vor avea succes. Voi veni şi în seara asta la Ploieşti şi de data aceasta îmi voi aduce şi fetiţa”, spune Olimpius.

Acesta a transmis un mesaj ploieştenilor să iasă în centrul oraşului şi să-şi arate nemulţumirea, daca asta simt.

image

Joi seară, în centrul municipiului Ploieşti au protestat peste 4.000 de persoane. Vineri se anunţă din nou proteste începând cu ora 18.00.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite