După şapte luni de cozi şi scandaluri, Prefectura Prahova a găsit soluţia. Înmatriculările auto, doar cu programare on line

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programările pentru înmatricularea autoturismelor se vor realiza exclusiv on line, începând din data de 28 august, aunţă Prefectura Prahova, care a găsit astfel o modalitate de a anula coşmarul cozilor interminabile de la sediul Serviciului Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Decizia vine după şapte luni, timp în care, pe strada Vasile Lupu din Ploieşti, acolo unde funcţionează Serviciul Prefecturi privind înmatriculările auto, sute de persoane aşteptau zilnic să le vină rândul în faţa unui funcţionar public.

„Avand în vedere avantajele oferite de sistemul de programare on-line şi opiniile pozitive ale cetăţenilor care au beneficiat de acest sistem, cât şi exemplul de bună practică al altor instituţii ale prefectului din ţară,

Institutia Prefectului Judetul Prahova a luat decizia ca, începand cu data de 28.08.2017, programările pentru înmatriculări autovehicule să se realizeze exclusiv on-line. Sistemul va fi operational din data de 25.08.2017, când cetăţenii pot rezerva data şi ora pe care le doresc pentru prezentare la SPCRPCIV. Precizam că nu vor fi preluate la ghişeu programările care conţin date false sau neconforme cu realitatea” se arată în comunicatul Prefecturii Prahova.

Conform aceleiaşi surse,  persoanele ce nu au posibilitatea accesării site-ului www.prefecturaprahova.ro, vor avea la dispoziţie „telefonul cetăţeanului”, 0244.510.070, la care va raspunde, în fiecare zi lucrătoare a săptămânii, între orele 09.00 – 16.00, iar în ziua de vineri între orele 09.00 – 14.00, un funcţionar ce va realiza programarea în sistem şi va informa solicitantul cu privire la data şi ora la care urmează sa se prezinte la ghişeu.

.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite