Cu două imobile în proprietate, primarul Ploieștiului este în topul edililor bogați
0Iulian Bădescu apare într-un top realizat de econtext.ro după numărul de case deținute de fiecare primar din municipiile reședință de județ. Cu un apartament și o casă, primarul din Ploiești se situează pe locul 24 din 41 al topului.
Potrivit analizei econtext.ro, cei 41 de primari ai orașelor reședințe de județ dețin, în total, 85 de locuințe. adică peste două de persoană!
Cele mai mai bogat în case nu este nici de la USL și nici de la PDL. Primarul cu cele mai multe case este Klaus Iohannis, cel care este edilul orasului Sibiu din partea Federației Democrate a Germanilor din România (FDGR). El deține nu mai puțin de șase locuințe!
Primarul orașului Buzău, Constantin Boscodeală, din partea USL, are cinci locuințe, la fel ca și Constatin Hogea, democrat-liberalul care conduce Tulcea.
Iulian Bădescu, primarul din Ploiești, are două locuințe, ceea ce îl situează la jumătatea topului. Potrivit declarației de avere, acesta are un apartament și o casă, ambele în București, dobândite în 2006, respectiv 2008. În Ploiești nu figurează cu nici o proprietate imobiliară.
Vedeți aici topul integral al primarilor, realizat de econtext.ro
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!