Concurs de Eleganţă Auto la Peleş, sub patronajul Regelui Mihai
0Concursul de Eleganţă Auto Sinaia, cel mai exclusivist şi important eveniment auto, dedicat maşinilor clasice, îşi va desfăşura sâmbătă a III-a ediţie, la Castelul Peleş, sub Înaltul Patronaj al Regelui Mihai
În 1934 şi 1935, Automobil Clubul Regal Român (A.C.R.R.) organiza la Sinaia, „Concursul de Eleganţă şi Confort“, care situa România în rândul primelor state din lume în care s-au organizat astfel de manifestări, demonstrând încă o dată faptul că anii interbelici au constituit perioada de apogeu a automobilismului românesc.
Pe atunci, concursul s-a desfăşurat sub patronajul Regelui Carol al II-lea, şi a avut patru categorii: trăsuri deschise, trăsuri închise, trăsuri aerodinamice şi caroserii transformabile.
La distanţă de câteva decenii, Retromobil şi Muzeul Naţional Peles organizează a treia ediţie, de după Revoluţie, a Concursului de Eleganţă Auto, un eveniment înscris în calendarul internaţional FIVA (Federation Internationale des Vehicules Anciens) şi desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Regelui Mihai.
31 de vehicule istorice participante vor fi expuse pe Domeniul Regal Peleş, între orele 10.00 – 16.00, iar automobilele vor defila prin faţa juriului şi a publicului spectator începând cu ora 11.30.
„Bătrânele doamne“ vor concura pe categorii: Antebelic Cabriolet, Antebelic Coupe Antebelic Sedan , Clasic Cabriolet, Clasic Coupe, Clasic Sedan şi Fabricat în România. Cea mai veche maşină participant este un FORD T Speedster din 1912 din Grupa Antebelice Cabriolet.
Juriul internaţional al consursului este format din Corrado Lopresto (I) – preşedintele juriului, Andras Noszvai (H), Adrian Drăgan (R), Aldo Sforza (I), Warvasovszky János (H). Director de concurs este Călin Popescu Tăriceanu.
Pe lângă premiile I, II şi III, acordate fiecărei categorii, vor fi acordate mai multe premii speciale: Best of Show, Premiul de restaurare, Premiul de conservare, Premiul pentru cea mai mare distanţă parcursă, Premiul pentru cel mai vechi automobile, Premiul publicului şi două premii speciale ale juriului.
Evenimentul se va încheia cu parada vehiculelor participante şi festivitatea de premiere, organizate în parcul Casinoului Sinaia (19.00-20.00).
Ca în fiecare an, în paralel cu concursul, în parcajul din zona Economat va fi organizată o expoziţie cu vehicule istorice la care participarea este liberă.
Mai puteţi citi
Orga Reginei Elisabeta a fost restaurată şi va răsuna din nou la Castelul Peleş
FOTO VIDEO Inima reginei Maria vine la Peleş, în decorul şi atmosfera palatului de la Balcic
Cum mi-au cumpărat Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana bilet de tren