Cum mi-au cumpărat Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana bilet de tren
0
Era în 1993. Câstigasem o bursă de la Faculatea de Medicină pentru câteva săptămâni în spitalul Inselspital din Berna, Elveţia. Bursa era pe timpul vacanţei de vară. Am fost foarte încântat de reuşita mea, pentru că am câştigat bursa după un concurs care a conţinut şi un examen de limbă germană.
Bursa îmi oferea cazare la spital, masa în cantina spitalului, bilet de autobuz şi 30 de franci elveţieni - suma totală pentru toată perioada bursei. Nici nu ştiam eu ce puţini bani sunt cei 30 de franci. Dar am aflat foarte repede - cum am ajuns în Berna am cumpărat din gară un măr frumos şi verde care a costat… 5 franci!!! Din cei 30 ai mei am rămas instantaneu cu 25. M-am uitat la măr şi l-am tăiat în trei, să îl mănânc porţionat.
Experienţa mea din spitalul elveţian a fost nemaipomenită. Şi am lăsat un renume bun pentru facultatea noastră, am fost un student exemplar. Cum aveam unele zile şi weekenduri libere m-am gândit să încerc să le vizitez pe Majestăţile Lor la Versoix.
Avusesem deja marele noroc de a fi făcut parte din compania Reginei Ana când a vizitat România singură, pentru că Regele a fost întors din aeroport. Norocul meu s-a datorat unei doamne nemaipomenite pe nume doamna Noveanu. Doamna Noveanu era în anturajul regal. M-a plăcut pentru entuziasmul meu tineresc. Şi pentru că eram tânăr medicinist. Soţul dumneaei era medic. Şi a recunoscut în mine un „pui de doctor”. Am mers cu Regina cam peste tot. Cel mai impresionant a fost la Opera Română unde am stat în loja cu Majestatea Sa. Nu voi uita niciodată cum spectatorii s-au ridicat în picioare, îmbrăcaţi în haine ca de duminică, se vedea neajunsul. Erau oameni care iubeau amintirea Regelui şi care au primit-o pe Regina Ana cu toată dragostea şi cu toată simplitatea. Am fost cu Majestatea Sa şi la cantina studenţească din Grozăveşti unde Regina a luat prânzul cu studenţii, subsemnatul inclus. Ţin minte şi acum cum nu tăiau cuţitele şi cum femeile din bucătărie s-au dat peste cap să găsească un cuţit cât de cât mai ca lumea pentru Regină.
Ca să le vizitez pe Majestăţile Lor am contactat-o pe doamna Noveanu. Care m-a pus în legătură cu secretara Regelui, o fată tânară şi cumsecade pe nume Raluca. Raluca mi-a spus că Majestăţile Lor mă invită la Versoix la data cutare şi ora cutare. Am întrebat cum se ajunge la Versoix. Cu trenul. S-a făcut o pauză. Apoi Raluca m-a întrebat „Eşti student, nu?”. „Da”. „Nu ai bani?”. M-am înroşit până în vârful urechilor. „Nu prea”. „Bine, hai că te sun eu cu detalii despre cum se ajunge la Veroix”. Când m-a sunat înapoi mi-a spus „Majestăţile Lor sunt foarte bucuroase să poată să te invite. Nu îţi face nicio grijă de biletul de tren, este plăcerea lor să îţi plătească trenul”. Mi-a venit să sar în sus de bucurie. Biletul costă parcă 79 de franci un drum, deci dublu dus-întors.
Am avut tot felul de întrebări despre protocol - cui să mă adresez întâi: Regelui pentru că este rege sau Reginei pentru că este femeie? Ce cuvinte se folosesc? Etc etc. Raluca m-a liniştit- „Ştii ce? Hai că vin eu să te întâlnesc cu câteva staţii de tren înainte de Versoix şi discutăm în tren”. Aşa am făcut. M-am întâlnit cu Raluca într-o gară. S-a aşezat lângă mine şi mi-a răspuns la toate întrebările. Mi-a spus că ajungem înainte de ora mea de audienţă şi că ar fi frumos sa nu intru mai devreme, să aştept până la ora stabilită.
Am ajuns cam cu jumătate de oră înainte. Raluca a intrat şi eu m-am învârtit de jur împrejur. Proprietatea era frumoasă şi foarte discretă, cu un gard viu foarte înalt. Nu puteai să tragi cu ochiul din stradă.
La ora fixă am intrat în curte. Nu mai era nimeni în curte. Câteva jeep-uri vechi, frumoase, de armată. Pasiunea regelui după cum am aflat mai târziu. M-am uitat în stânga, în dreapta, am aşteptat un pic. Tot nimeni. Aşa că am mers spre casă. M-am dus la uşa cea mai mare. Păşeam timid, era prea multă linişte. Nu m-am aşteptat să fiu chiar singur cuc. M-am apropiat de uşă şi când să ciocăn, uşa de lemn s-a deschis singură, silenţioasă, fără să o fi deschis nimeni. Ca un act magic.
În hol mă aştepta dreaptă Regina Ana. M-am dus spre ea tot un zâmbet şi o fâstâceală. Mi-a dat mâna, iar eu am dat să o sărut cum se făcea pe vremea aceea la români – bărbaţii sărutau mâinile femeilor. Regina nu prea a vrut, a tras mâna în jos, dar eu nu m-am lăsat şi am tras mâna în sus. După un pic de opinteală am învins şi i-am sărutat mâna. Mi-a spus că se bucură să mă revadă, că nu va uita noaptea de la Operă. Apoi m-a invitat în sufragerie. O cameră foarte comfortabilă, cu ferestre mari spre grădina din spate, cu o lumină tare caldă şi prietenoasă. La câteva minute a venit Regele. A intrat sprinten şi zâmbitor. Avea vopsea pe degete, meşterise ceva la maşinile lui. S-a aşezat lângă mine. Eu mă pregătisem, îmi făcusem un speech pe care l-am repetat cu voce tare în noaptea dinainte şi în gând pe tot drumul din tren. Mi-am spus speech-ul cu voce tremurândă de şcolar emoţionat. Majestăţile Lor au ascultat. Apoi Regele mi-a spus: „Bine, bravo, acum hai relaxează-te, ia un loc lângă mine şi hai să vorbim”.
A FOST NEMAIPOMENIT! Am vorbit ca de la om la om, am râs, am comentat, chiar m-am simţit tare apropiat. Când a venit Raluca la uşă să spună „Domnul Popescu, audienţa s-a terminat”, Regele i-a răspuns "Hai lasă-l, că nu ne grăbim”. Şi uite aşa am petrecut o zi cu Majestăţile Lor. La sfârşit am făcut poze. Regele mi-a dat câteva pachete să le aduc în România, să evite poşta şi mizeriile care se făceau pe vremea aceea.
M-am întors la Berna cu inima plină de mândrie că sunt român.
Anii au trecut. Am emigrat în SUA unde mi-am pus la mare cinste pozele înrămate cu Majestatile Lor. În 2008 m-am gândit: „Au trecut 15 ani de la vizita mea de la Versoix. Ia să scriu eu o scrisoare Regelui şi Reginei să vedem, îşi mai amintesc de mine?” Am scris o scrisoare în care mi-am detaliat amintirile de la vizita Reginei şi de la vizita de la Versoix. Am scris puţin despre mine, cum am crescut din studentul din 1993 în medicul oncolog de astăzi. Şi cum mi-aş dori să le revăd pe Majestăţile Lor. La adresă am scris pe un plic „Regele Mihai, Castelul Săvârşin”. Nici nu am ştiut dacă va ajunge la destinaţie.
Eu, alături de mama, la întrevederea cu Regele Mihai şi Regina Ana FOTO Arhivă personală
La câteva săptămâni primeşte mama un telefon în Colentina. „Alo?”. „Buna ziua, doresc cu Dl. Dr. Dan Popescu”. „Nu este acasă, dar cine întreabăl ?". "Casa Regală a României". „CINE????”.
Apoi s-a dumirit mama că nu era o glumă. „Majestăţile Lor doresc să îl invite pe fiul dumneavoastră la Palatul Elisabeta pentru o întrevedere privată". Aşa a fost norocul, s-a potrivit ca să fiu în România în vacanţă când erau şi Regele şi Regina în ţară, pregătindu-se pentru aniversarea celor 60 de ani de căsătorie. Am mers la palatul Elisabeta împreună cu mama.
Din nou, o vizită nemaipomenită. Am petrecut cu Regele şi Regina şi am stat la taclale foarte omeneşte, fără prea mare protocol. Îmi amintesc că tocmai mă întorsesem de la Sinaia unde vizitasem Peleşul. Pe Rege l-a interesat cum mai era castelul. I l-am descris cameră cu cameră, cum mi l-am amintit. Mama mi-a spus că la câteva zile după vizita noastră a citit în ziar ca Regele s-a urcat în maşină şi a condus singur până la Sinaia, să vadă castelul Peleş, prima data după peste 45 de ani. Mama era convinsă că am avut şi eu cu povestirile mele despre castel ceva de-a face cu vizita regelui la Sinaia. Si mie imi place sa cred acest lucru. Dupa ce am terminat întrevederea am scris câteva cuvinte în cartea de onoare şi am făcut poze.
Am ieşit din Palatul Elisabeta şi m-am întors în SUA cu inima plină de mândrie că sunt român.
Se încarcă comentariile...
