Cinci tineri din Ploiești, prinși cu ierburi “Ultra strong”
0Un grup de tineri agitați a atras atenția unei patrule de polițiști locali din Ploiești. Motivul euforiei a fost dovedit repede: un plic în care erau bucăți de plante, inscripționat "Ultra strong".
Grupul a fost observat de polițiști pe strada C. D. Gherea din Ploiești, iar la vederea patrulei, tinerii au părăsit zona în grabă, îndreptându-se spre gangul de pe strada Basarabi.
Deoarece aveau un comportament suspect, politiștii locali au mers după ei și i-au legitimate, iar la controlul corporal și al genților, asupra unuia dintre tineri a fost găsit un plic incripționat "Ultra strong", marca "PULSE" 3G, ce conținea o pungă transparentă în care erau fragmente de plante uscate și tocate mărunt.
Tânărul le-a spus polițiștilor că a cumpărat plantele din București, pentru a-și confecționa țigări.
În zonă a mai fost descoperit un plic gol, asemănător cu cel descris anterior.
Politiștii locali i-au condus pe cei cinci tineri, cu vârste cuprinse între 22 și 34 de ani, toți din Ploiești, reprezentanților Secției nr. 1 de Poliție, în vederea continuării cercetărilor.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
