Cartuşe de ţigări, umplute cu hârtie, la vânzare în Ploieşti
0
O metodă de înşelăciune care păgubit numeroşi clienţi din Capitală a început să facă victime şi în Ploieşti, vânzarea de pachete de ţigări umplute cu hârtie, ziare sau rumeguş
Metoda de operare a escrocilor este relativ simplă. În momentul în care clientul cumpără ţigări netimbrate, mai ieftine, la colţ de stradă sau în obor, vânzătorul îi spune că a văzut poliţişti prin preajmă şi trebuie să dispară, iar cumpărătorul trebuie să ascundă marfa abia achiziţionată.
Se face nevăzut, iar clientul descoperă târziu că a cumpărat pachete pline cu ziare.
Este şi cazul unui bărbat depistat în flagrant, în Ploieşti, în timp ce oferea spre comercializare cartuşe de ţigări umplute cu hârtie.
Acesta nu apucase încă să facă victime sau acestea nu s-au prezentat, încă, la Poliţie, pentru a reclama paguba.
Vânzătorul ilegal a fost depistat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale în zona Pieţei Nord. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Botoşani.
Acesta oferea spre vânzare 5 cartuşe de ţigări, umplute cu hârtie şi cu ziare.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, iar poliţiştii fac demersuri şi pentru depistarea persoanelor vătămate.