A luat foc clădirea Halelor Centrale din Ploieşti. Şase echipaje de pompieri intervin
0Clădirea, monument istoric, unde funcţionează Halele Centrale din Ploieşti a luat foc, duminică 24 aprilie. Din primele informaţii se pare că focul a pornit de la mai multe ambalaje din plastic. O persoană a fost evacuată, iar alte două au fost intoxicate cu fum.
La faţa locului au fost mobilizate 6 echipaje de stingere, o descarcerare, o autoscara şi o ambulanţă.
Incendiul se manifestă cu degajare mare de fum, a anunţat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Focul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 70 de metri pătraţi, iar o persoana a fost evacuată, a precizat sursa citată.
Două persoane au fost intoxicate cu fumă, anunţă ISU Prahova.
Şase echipaje ale ISU Prahova au intervenit de urgenţă FOTO Florin Tudoran
Incendiul este localizat şi nu mai exista pericol de extindere.
Pompierii sunt acum la interiorul clădirii, iar echipele de la Electrica au sosit la faţa locului pentru a întrerupe alimentarea cu curent electric.