VIDEO Un TIR a luat foc pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Vehiculul ar fi fost încărcat cu ulei
0Un TIR a luat foc, joi seară, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, în apropierea kilometrului 94 pe sensul de mers spre Capitală. Din primele informaţii, autocamionul ar fi transportat ulei.
Pompierii din Argeş intervin pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un TIR încărcat cu ulei, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti (A1), informează Mediafax.
La faţa locului intrevin pompierii de la Detaşamentul Bradu cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, iar în sprijin a fost trimisă şi o autospecială de stingere de la Detaşamentul Piteşti.
Flăcările ard cu intensitate iar fumul, negru şi dens, se degajă la sute de metri.