VIDEO Purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, cercetat după ce a postat pe Facebook un mesaj insinuant la adresa poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, comisa-şef Dănuţ Dinu, a fost pus la dispoziţia Inspectoratului. Deşi este încă la Biroul de Presă, nu mai are voie să reprezinte imaginea instituţiei, până când ancheta, care se află în curs de desfăşurare, va avea un rezultat. El a intrat în vizorul superiorilor după ce a postat pe pagina personală de Facebook, cu subînţeles, că poliţiştii nu-şi fac treaba.

 Însuşi prefectul judeţului Argeş, a făcut o declaraţie cu privire la situaţia creată: ”A fost o opinie a purtătorului de cuvânt, dar nu trebuia să se pronunţe pe Facebook. El a făcut aceste remarci ca fiind un locuitor al judeţului Argeş, uitând că face parte din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş. În opinia mea, consider că a făcut o greşeală. Evident că nu trebuia să facă aceste remarci pe Facebook. Acest caz va fi analizat de către conducerea IPJ Argeş. Repet, nu era cazul ca dumnealui, ca şi ofiţer de presă şi comisar şef , care are în atribuţii astfel de aspecte pe care le-a prezentat, să facă asemenea afirmaţii.”, a spus Cristian Soare, prefectul judeţului Argeş.

Comisarul şef Dănuţ Dinu a fost luat la bani mărunţi, după ce în presă au apărut mesajele sale postate pe pagina personală de Facebook. Vă reamintim faptul că la sfârşitul lunii decembrie purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş scria pe pagina de socializare: ”Am trecut prin piaţa Ceair. O mizerie la propriu şi la figurat. Nesimţire, nu tu bonuri fiscale, colindători care sâsâie "ţigări, ţigări" sau "petarde, petarde", manele şi câini vagabonzi, mirosuri şi găleţi de brânză pe marginea drumului ...preţuri de înţepeneşti ...Aduceţi- mi aminte, dacă voi ajunge vreodată prim-ministru, să închid toate pieţele şi toate târgurile din România. Şi încă ceva. Cred că în curând va prinde la public discursul rasist. Mă gândesc şi eu....”.

Practic, subtil dar direct, Dănuţ Dinu lăsa să se înţeleagă faptul că oamenii legii nu reuşesc să-şi facă treaba. Dacă în conferinţele oficiale prezenta activitatea poliţiştilor argeşeni ca fiind o reuşită, pe Facebook, a spus cu totul altceva. Comisarul şef Dănuţ Dinu este cercetat, urmând să fie dată o rezoluţie în acest caz.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite