Turistul rătăcit în Munţii Făgăraş a fost găsit. „A umblat toată noaptea. L-au speriat un urs şi câinii de la stână”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Căutările întrerupte aseară au fost reluate azi. Foto Salvamont Argeş
Căutările întrerupte aseară au fost reluate azi. Foto Salvamont Argeş

Turistul rătăcit duminică seara în zona vârfului Negoiu a fost găsit în această dimineaţă la puţin timp după reluarea căutărilor.

Căutările turistului care aseară a anunţat la 112 că a pierdut poteca marcată spre Strunga Doamnei şi nu mai ştie să se întoarcă au fost reluate luni dimineaţă cu un dispozitiv mărit: patru autoturisme si zece salvatori montani, plus câini, potrivit şefului Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu.

Salvatorii au ajuns la el în jurul orei 11.

"A fost găsit pe piciorul Lespezi. E ok, puţin epuizat. A umblat toată noaptea, dar a fost echipat corespunzător. L-au speriat un urs şi câinii de la stână", precizează salvamontistul Cristian Toma.

Bărbatul are 33 ani şi este din Arad. Aseară a anunţat că la coborârea de pe vârful Negoiu s-a rătăcit.


Omul a precizat că a găsit un marcaj bandă albastră, ceea ce i-a făcut pe salvamontişti să creadă că este undeva în zona Şaua Podeanu. 
 

Salvamontiştii de la  Cota 2000 au plecat spre Şaua Podeanu bazându-se şi pe coordonatele primite de la operatorul 112. Dar vremea s-a înrăutăţit aseară în Făgăraş (a început să plouă, iar temperatura a scăzut undeva la 7-8 grade), iar telefonul apelantului s-a descărcat, făcând şi mai grea operaţiunea de localizare a acestuia. În sprijinul salvamontiştilor a venit şi un echipaj al Jandarmeriei Montane de la postul Arefu, dar degeaba.  

La coordonatele primite, salvatorii n-au găsit pe nimeni, pentru că, cel mai probabil, omul nu a rămas pe loc. Salvamont a retras aseară echipa de la Negoiu şi a reluat azi dimineaţă căutările cu mai mulţi salvatori.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Turist rătăcit duminică seara în zona vârfului Negoiu. Operaţiunea de salvare, întreruptă de vremea rea, a fost reluată luni dimineaţă

Un poliţist din Argeş a fost lovit în cap cu un par în timp ce încerca să oprească un individ pus pe distrugeri

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite