Tinie Tempah, John Newman, byron și Vița de Vie vor concerta la a doua ediție ANALOGUE, cel mai nou festival din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nume de prim rang ale muzicii mondial vor concerta a doua ediție a ANALOGUE, cel mai nou festival din România, ce va avea a doua ediție în perioada 25-27 august în oraşul Mioveni.

Superstarul britanic Tinie Tempah are două Brit Awards la activ FOTO arhiva personală
Superstarul britanic Tinie Tempah are două Brit Awards la activ FOTO arhiva personală

Principalul organizator este Centrul Cultural Mioveni. În această săptămână au fost făcute publice mai multe informaţii privind evenimentul la care sunt aşteptaţi peste 50.000 de fani. La prima ediție ANALOGUE, organizată în perioada 2-4 septembrie 2022, au fost peste 30.000 de spectatori.

Festivalul ANALOGUE va fi organizat pe platoul Făget din Mioveni, la doar câţiva kilometri de uzina Dacia, pe o suprafaţă de 75.000 de metri pătraţi. Concertele se vor desfăşura pe două scene speciale. Nu mai puţin de 18 artişti şi trupe vor concerta în total în cele trei zile ale festivalului.

Capetele de afiș sunt artiștii britanici John Newman și Tinie Tempah, ale căror melodii au peste două miliarde de afișări pe YouTube. John Newman a înregistrat un miliard de afișări pe YouTube cu hit-ul ”Love me again”, lansat în urmă cu 10 ani.

La Analogue va concerta și interpreta belgiană Selah Sue. Lista artiștilor români ce vor urca pe scenă la ANALOGUE include nume de prim rang precum Delia și trupele byron, BUG Mafia, Subcarpați, Vița de Vie și The Mono Jacks.

40% dintre fani sunt din București

”Vor fi mai multe activități pe timp de zi, atât pentru familiile cu copii, cât și pentru tineret. Ne dorim să fidelizăm un public pentru povestea frumoasă și pentru atmosfera acestui brand și nu neapărat pentru line-up. Pe partea de transport, vom avea cu siguranță shuttle-uri de la Pitești, ca și anul trecut. Luăm în calcul să punem la dispoziție și shuttle-uri de la București, pentru că 40% din publicul pe care l-am avut la prima ediție a fost din București. Ne așteptăm ca numărul total de participanți la festivalul Analogue să fie peste cel de anul trecut, este cel mai puternic brand din regiune. Analogue își propune, cel puțin pentru primele trei ediții, să mențină aceleași prețuri la bilete, în condițiile în care totul a crescut în România, inclusiv prețurile biletelor la alte festivaluri”, a declarat pentru ”Adevărul” Alin Călinescu, directorul Centrului Cultural Mioveni și directorul festivalului ANALOGUE.

Biletele pentru ediția din acest an costă 289 lei plus taxe, fiind valabile pentru toate cele trei zile, și pot fi achiziționate de pe site-ul oficial Analogue. În perioada următoare vor fi puse în vânzare și bilete pentru o zi, ca și bilete VIP. Vor fi de asemenea diverse promoții la bilete.

”Tinie Tempah, care este un artist uriaș, va concerta în acest an în România doar la festivalul Analogue de la Mioveni. Este o bucurie imensă pentru noi”, adaugă Alin Călinescu.

Artistul britanic Tinie Tempah și-a lansat primul album în 2010 și a câștigat două Brit Awards. Tinie Tempah a devenit celebru pe tot globul cu hit-ul ”Written in the Stars”, interpretat împreună cu Eric Turner, hit ce a depășit 300 de milioane de vizualizări pe YouTube.

La prima ediție a festivalului Analogue de anul trecut, pe scenele de la Mioveni au concertat staruri ale muzicii precum Jessie Ware, JP Cooper și Asaf Avidan.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite