Şoseaua spre Vâlcea va fi asfaltată iarna aceasta | adevarul.ro

Şoseaua spre Vâlcea va fi asfaltată iarna aceasta

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Agenţia Naţională pentru Drumuri a transmis Prefecturii Argeş o adresă în care este informată că drumul Naţional Piteşti - Râmnicu Vâlcea va fi asfaltat cu prioritate.

Este vorba de un tronson de 17 kilometri care include şi zona dintre Drăganu şi Morăreşti unde săptămâna trecută s-a produs o alunecare de teren

.”Lucrările vor demara imediat după ce trei zile la rând se vor înregistra temperaturi de peste 3 grade celsius.”, spune prefectul judeţului Argeş, Gheorghe Davidescu. 

Porţiunea de drum afectată  de alunecările de teren a fost refăcută parţial. "Zona a fost ridicată şi acoperită cu piatră compactată. Se circulăpe ambele sensuri dar cu dificultate. Prolemele se vor rezolva după asfaltare", mai spune prefectul.

Top articole

Partenerii noștri