Şeful Poliției Câmpulung Muscel, pus sub control judiciar. A părăsit locul unui accident în care a rănit doi tineri și s-a ascuns într-o curte
0Șeful Poliţiei Municipiului Câmpulung, județul Argeş, a fost pus sub control judiciar, după ce, inițial, a fost reținut pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului. Comisarul şef de poliţie Marian Iordache e acuzat că a accidentat doi tineri, apoi s-a ascuns într-o curte și a fugit.
Comisarul şef de poliţie Marian Iordache a dobândit calitatea de inculpat, potrivit unor surse judiciare.
Accidentul a avut loc vineri seara.
Ofițerul a dobândit calitatea de inculpat
„La data de 17.01.2025, în jurul orelor 22:50, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Mihăești, sat Furnicoși, județ Argeș, din direcția Câmpulung spre Pitești, suspectul ar fi pătruns pe celălalt sens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus. După momentul impactului și înainte de sosirea organelor de poliție, suspectul ar fi pătruns în curtea unei locuințe din imediata apropiere, ascunzându-se, pentru ca mai apoi să părăsească locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor judiciare, deși din impact rezultase rănirea celor doi ocupanţi ai celuilalt autoturism implicat în accident, fiecare dintre aceștia necesitând 8-9 zile de îngrijiri medicale, conform constatărilor medico-legale efectuate în acest stadiu al cercetărilor”, a precizat, duminică, într-un comunicat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
Reținut, apoi pus sub control judiciar
Cauza penală a făcut iniţial obiectul înregistrării, sâmbătă, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, după efectuarea, în regim de urgenţă, a actelor de constatare necesare de către organele de poliţie solicitate la locul evenimentului rutier.
„Ulterior, după întocmirea sesizării din oficiu şi începerea urmăririi penale cu privire la faptele ce au făcut obiectul sesizării (vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului), au fost efectuate, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu celeritate, actele de urmărire penală necesare clarificării aspectelor cauzei, atât de către procuror, cât şi de către organele de poliţie judiciară delegate în acest sens. În aceeaşi zi, ulterior, cauza penală a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, unde procurorul care asigură serviciul de permanenţă a dispus şi a efectuat, în completare, acte de urmărire penală, dispunând inclusiv efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de persoana bănuită de săvârşirea infracţiunilor sesizate, fiind vorba despre comisar şef de poliţie Iordache Marian, şeful Poliţiei Municipiului Câmpulung, jud. Argeş, care a dobândit astfel calitatea de suspect cu privire la săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului”, mai arată comunicatul Parchetulului de pe lângă Tribunalul Argeș.
Sâmbătă, comisarului i-au fost aduse la cunoștință calitatea de suspect, drepturile şi obligaţiile procesuale, fiind reținut pentru 24 de ore.
„Până la acest moment, în cauză au fost administrate mijloace de probă precum: cercetare la fața locului, audieri de martori, audieri de persoane vătămate, audierea suspectului, ridicare şi vizionare imagini surprinse de camerele de supraveghere din proximitatea drumurilor publice, constatări ale medicului legist cu privire la leziunile celor două persoane vătămate etc”, mai arată Parchetul.
Comisarul şef de poliţie Marian Iordache fost pus sub control judiciar
Potrivit unor surse judiciare, duminică, Marian Iordache a fost pus sub control judiciar. Are interdicția de a depăși limitele teritoriale ale României, fără încuviințarea procurorului de caz și interdicția de a conduce orice fel de autovehicule.