Sechestru pe avere pentru 21 de primari din Argeş. Edilii trag ponoasele pentru contractele de consultanţă încheiate cu firma deputatului Mircea Drăghici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

21 din cei 41 de primari vizaţi iniţial de ancheta DNA în dosarul Consultanţei s-au trezit cu  sechestru asigurator pe avere şi riscă să fie trimişi în judecată

În dosarul Consultanţei - dosar în care mai sunt cercetaţi deputatul PSD Mircea Drăghici şi fostul preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu - au fost audiaţi şi alţi edili dar şi consilieri juridici, contabili şi alţi funcţionari. Anchetele lărgite ale procurorilor DNA Piteşti au păstrat însă în atenţia procurorilor doar 21 de primari.
Printre aceştia se numără edilul şef de la Miceşti - Dumitru Voicu, primarul de la Băbana - Bebe Ivan, primarul comunei Domneşti - Nicolae Smădu dar şi Ion Ştefan, primarul suspendat de la Budeasa.
 

Primăriile păstorite de cei 21 de edili ar fi încheiat, potrivit procurorilor DNA, contracte cu două firme de care îşi leagă numele deputatul Mircea Drăghici. Conform celor arătate de anchetatori după deschiderea dosarului, îndeplinirea defectuoasă a actelor de serviciu de către primari ar fi dus la obţinerea necuvenită de foloase materiale de către SC European Project Consulting SRL Bucureşti, cât şi de către SC European Project Consulting Management SRL Piteşti şi implicit de către asociaţii acestor societăţi comerciale.

"Din actele de urmărire penală aflate la dosarul cauzei rezultă indicii rezonabile că marea majoritate a contractelor de prestări servicii au fost încheiate fără justificare, în condiţiile în care comunităţile respective, în multe cazuri, nu au obţinut niciun folos, contractele în cauză nefiind valorificate în vreun mod, iar în alte cazuri beneficiile încheierii unor astfel de contracte au fost modice, nefiind pe măsura valorii contractelor şi nejustificând sumele de bani plătite efectiv din bani publici către SC European Project Consulting Bucureşti (firmă a cărei reprezentanţi aveau legături de interes personal şi de grup cu Drăghici Mircea Gheorghe)", arăta DNA în urmă cu un an.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite