Rochii de până la 3500 de lei la “Salonul Mireselor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul este organizat de Asociaţia Oamenilor de Afaceri la Casa Cărţii din Piteşti. Viitorii miri se pot decide, mergând la acest târg, ce ţinute vor purta, la ce restaurant vor sărbători, cine le va cânta la nuntă şi cum vor arăta fotografiile şi filmările din marea zi.

Sezonul nunţilor a debutat imediat după Paşte, iar Asociaţia Oamenilor de Afaceri Argeş a şi speculat acest lucru.

Astfel că, ieri, la Casa Cărţii a debutat “Salonul mireselor argeşene” , un eveniment care a adunat în complexul expoziţional 20 de firme care au ca obiect de activitate serviciile pentru nunţi.

“Caravana mireselor”

Înainte de deschiderea oficială, manechinele îmbrăcate în rochii de mireasă şi băieţi aranjaţi la patru ace au colindat oraşul, într-o limuzină de lux, în aşa numita “Caravană a mireselor”, pe traseul Muzeul Judeţean - Casa Cărţii.

În interiorul galeriei de la Casa Cărţii, case de modă, agenţii de turism, restaurante, firme de organizări evenimente şi chiar interpreţi de muzică de petrecere erau deja prezenţi pentru a se promova şi a-şi atrage clienţii.

“Reginele” expoziţiei cu vânzare sunt rochiile, atât cele de mireasă, cât şi cele destinate exclusiv petrecerii. Astfel că doamnele şi domnişoarele care vor să impresioneze la nuntă, pot alege rochii scurte, cu preţuri între 300 şi 700 de lei, rochii lungi, care costă între 500 şi 1400 de lei, care mai de care mai colorate şi mai împodobite.

Rochii de până la 3500 de lei

Viitoarele mirese pot găsi la acest salon rochia potrivită pentru a păşi cu dreptul în noua viaţă în doi.  Fie că vor obiecte vestimentare din voal, mătase, organza, broderie dantelată, cu strasuri, perle şi paiete, preţurile sunt cuprinse între 1400 şi 3500 de lei, în funcţie de calitate.

“Noi avem preţuri pentru toate buzunarele. Rochiile sunt importate din Siria. Am observat că domnişoarele preferă albul dantelat şi rochiile stil prinţesă. Cea mai scumpă rochie expusă de casa noastră de modă costă 1700 de lei, dar la sediu avem care ajung şi la 2400 de lei”, ne-a spus Mihaela Iancu, director Allure Piteşti.

De asemenea, tinerii au ocazia să aleagă de la acest salon şi invitaţiile pentru nuntă, şi firmele care să le fotografieze sau filmeze evenimentul, dar şi aranjamentele florale care să dea culoare localului.

La parterul Casei Cărţii veţi mai găsi şi bijuterii, accesorii, dar şi agenţii de turism, care vin cu oferte pentru petrecerea unei luni de miere de poveste. În plus, vă puteţi orienta la ce cofetărie doriţi să vă faceţi tortul, ce trupă de dans să creeze o atmosferă incendiară şi cu ce limuzină să vă plimbaţi înainte şi după seara de neuitat.

Salonul mireselor argeşene poate fi vizitat până duminică.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite