Renault susţine masteranzii argeşeni
0
Masterul se derulează pe trei semestre şi se adresează absolvenţilor de licenţă care lucrează sau doresc să lucreze în domeniul logisticii industriale sau al gestiunii producţiei.
La sfârşitul săptămânii trecute, la Universitatea din Piteşti, 26 de absolvenţi ai masterului "Managementul logisticii" şi-au susţinut lucrarea de disertatie, toţi fiind declaraţi promovaţi.
Programul de studii de master „Managementul Logisticii” organizat la Universitatea din Piteşti a ajuns la a patra generaţie de absolvenţi.
Programul este gestionat de Departamentul de Fabricaţie şi Management Industrial din Universitatea din Piteşti în colaborare cu Universitatea Paul Verlaine din Metz şi este susţinut de compania Renault.
Dacia oferă burse
Prin acest program DACIA se implică în formarea absolvenţilor prin oferirea de burse de studiu şi prin punerea la dispoziţie a expertizei specialiştilor săi în domeniul logisticii industriale.
Anual, cei mai merituoşi studenţi beneficiază prin programul ERASMUS de stagii de cercetare la Universitatea din Metz.
Masterul se derulează pe trei semestre şi se adresează absolvenţilor de licenţă care lucrează sau doresc să lucreze în domeniul logisticii industriale sau al gestiunii producţiei.
Următoarea selecţie a candidaţilor va avea loc în septembrie 2012.