Portret: Stelian Rădulescu a supravieţuit „Experimentului Piteşti”

Stelian Rădulescu a stat un an în închisoarea comunistă de la Piteşti

Are 83 de ani, dar priveşte spre viitor cu seninătate. Trecutul îl înfioară şi acum. A fost arestat de comunişti când avea doar 22 de ani.

Ziua de 4 august 1949 a fost una care avea să-i schimbe viaţa tânărului, de pe atunci, Stelian Rădulescu. Tocmai se înscrisese la Facultatea de Construcţii şi se pregătea să-şi asigure viitorul. Avea numai 22 de ani.

„Am fost prin comună, la o serbare. Seara, am venit, am mâncat şi pe la 22.00 se aud câinii lătrând în curte. Patru militari de securitate au venit la poartă şi l-au întrebat pe tata de mine. Printre ei se afla şi frizerul la care mă tundeam de obicei, acum îmbrăcat militar. Când l-am întrebat ce face mi-a zis „Zât!”. Toată noaptea mi-au cotrobăit prin lucruri, iar ziua m-au luat şi m-au dus la închisoarea Piteşti”, povesteşte bătrânul.

Aici, omul, care era un anti-comunist convins, a stat un an.

A suportat torturi inimaginabile

 „Nici nu mai ştiu prin câte torturi am trecut. M-au bătut cu pumnii, cu bâta, cu şuturile. Te dezbrăcau şi te loveau cu creioanele peste testicule. Sau te îmbrăcau într-un costum de judokan, cu elastice la gât, mâini şi picioare şi îţi băgau o pisică în sân, pe care o loveau”, spune Stelian Rădulescu.

La 30 august 1950, după ce a văzut zeci de studenţi murind în timpul sau din cauza torturilor, omul a fost înştiinţat că nu va mai sta în închisoare.

Ajunsese să aibă 34 de kilograme, din cauza înfometării, dar şi a chinurilor prin care a trecut. Pe 2 septembrie a avut procesul, în care a fost acuzat de „crimă de uneltire” împotriva sistemului şi a primit o condamnare de încă doi ani la canal, în Dobrogea.

„Era totuşi mai bine aici. La închisoare aveam 80 de grame de pâine pe zi, în schimb, la canal, primeam 750 de grame, dar munceam mult, la roabă, la încărcarea vagonului, la descărcare”, îşi aminteşte Stelian Rădulescu. Ziua eliberării a venit ca o binecuvântare.

„Ne-au dat drumul atunci la 40 de inşi din brigada 44. Ni se dădeau foi de drum şi cum ieşeam pe poartă toţi o luam la fugă cât puteam de repede, care încotro, de teama să nu se răzgândească şi să ne cheme înapoi”, spune omul.

Când a ajuns acasă, fratele său, care acum avea opt ani, nu l-a recunoscut, iar părinţii l-au primit cu lacrimi în ochi şi cu braţele deschise.

„Îmi tăia mama în fiecare zi câte o găină, că zicea că sunt prea slab. Tot mâncam şi nu mă săturam, rămăsesem cu senzaţia aia de nesaţ din puşcărie”, spune Stelian Rădulescu.

Imediat după eliberare, a fost luat în armată. Venit acasă, într-o permisie, şi-a cunoscut soţia, iar la puţin timp s-au căsătorit.

În 1954, Stelian Rădulescu s-a angajat la Foraj Leordeni, după care s-a transferat la Foraj Bascov, acolo de unde, în 1987, a ieşit la pensie cu titlul de muncitor specialist.

În prezent, la cei 83 de ani ai săi, omul este un exemplu de urmat. Modest, deschis, plăcut şi cât se poate de lucid, Stelian Rădulescu nu şi-a uitat trecutul, dar l-a acceptat, dovadă că, în fiecare an, cu ocazia simpozionului „Experimentul Piteşti” merge la locul terorii din tinereţe să se reîntâlnească cu el, cel de atunci.

Întrebări şi răspunsuri
În armată l-aţi reîntâlnit pe cel care v-a judecat în 1950...

Da, pe Gheorghiceanu. Intrase la puşcărie. Luase 17 ani pentru mită. Toţi îl scuipau, am vrut să fac şi eu acelaşi lucru, dar n-am mai avut loc de ceilalţi.

Cum a fost la nunta dumneavoastră?

Era în perioada foametei, veneau oamenii la masă că n-aveau ce mânca acasă. Am ieşit datori, că n-a dat nimeni dar şi noi luasem cu împrumut vinul şi viţelul pentru petrecere.

PROFIL:

Născut. 22 septembrie 1927, în comuna Oarja, Argeş
Studii. Liceul Teoretic Brătianu
Familie. Căsătorit, nu are copii