Piteștiul va avea, până-n septembrie, două noi sensuri giratorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cartierul Trivale, la capătul liniei de autobuz 8, se lucrează de zor la finalizarea sensului giratoriu gândit de autoritățile locale încă de anul trecut. Municipalitatea a s cos din buzunar pentru această investiție 115.000 lei.

“Este un sens giratoriu cu un diametru nu foarte mare, de 11 metri, însă foarte util. L-am avut în simulare încă din 2010 și a dat rezultate bune. Șoferii sunt mulțumiți de fluidizarea traficului iar autobuzele nu mai taie haotic zona, așa cum o făceau altădată, înainte de montarea balizelor. Nu nu aveam niciun motiv să nu-l finalizăm. Lucrările sunt pe ultima sută de metri și putem spune că în cel mult două săptămâni va fi gata. Ca și cel din Prundu, va beneficia de stâpi de iluminat iar în perimetrul rondului va fi amenajată o zonă verde.”, spune viceprimarul Piteștiului, Cornel Ionică.

 Investiția se ridică la 115.000 lei.

Cel de-al doile sens giratoriu programat a fi dat în folosință până în toamnă va fi amenajat la AGIP (Găvana). Lucrările vor începe, însă, abia peste două săptămâni.

„Există proiectul, avem autorizația de construcție, până la sfârșitul lunii vom da drumul la treabă. Acest sens giratoriu va face legătura între B-dul Nicolae Bălcescu și strada Mircea Eliade și va descongestiona mult traficul în zonă, prin preluarea unei părți a fluxului din sensul giratoriu de la Lumina.” explică edilul care precizează că lucrările vor dura o lună și jumătate.

Încă un sens giratoriu în plan 


Și pe Depozitelor, la intersecția cu intrare pe Calea Bascov, autoritățile locale au în plan amenajarea unui sens giratoriu, însă de dimensiuni mici, pentru că spațiul nu permite altfel. Deocamdată n-a fost stabilită data de începere a lucrărilor, însă și aici va exista, în prealabil, o simulare.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite