Piteşti: Restructurări la firmele lui Penescu
0
Reprezentanţii grupului PIC spun că sunt forţaţi de criză să treacă la disponibilizări
450 de angajaţi ai companiei deţinută de familia patronului FC Argeş, Cornel Penescu, nu vor mai avea de lucru luna viitoare. “Unica reţea românească de hipermarketuri îşi restructurează afacerea pentru a contracara căderea pieţei “ se arată într-un comunicat de presă emis de PIC.
Reprezentanţii companiei spun că actuala criza economică se reflectă în activitatea grupului prin scăderea abruptă a cererii de produse de larg consum, precum şi prin accesul tot mai dificil la finanţare bancară. “Cu toate acestea, problemele curente pot fi rezolvate prin programul de restructurare a afacerii pe care PIC şi l-a asumat şi pe care îl implementeaza în prezent prin implicarea managementului, dar şi a furnizorilor, angajaţilor si altor parteneri “ se spune în comunicat.
“Cu sprijinul angajatilor, al echipei de management şi al partenerilor noştri de afaceri, ne asteptăm ca în câteva luni să revenim la normal. Spre deosebire de concurenţii săi, PIC nu beneficiază de suportul unor reţele globale şi de aceea statul ar trebui sa ajute mai mult în rezolvarea problemelor firmelor româneşti pentru a proteja locurile de muncă ale oamenilor şi afacerile locale” , a declarat Managerul General PIC, Dragos Stancu.
Sacrificii
“De asemenea, suntem conştienţi că aceste momente reprezintă o încercare şi pentru angajaţii noştri. Cu toate acestea, este important acum ca ei să înţeleagă situaţia cu care ne confruntăm şi nevoia de a face o serie de sacrificii pentru redresarea companiei”, a adăugat Dragoş Stancu.























































