Piteşti: Papagalul Jako se vinde cu 7900 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasărea are un an, dar este la fel de inteligentă ca un copil de cinci ani. Jako a fost adus din Cehia şi aşteaptă să fie luat acasă de un piteştean pentru a-i deveni un bun prieten de companie.

Pasărea are un an, dar este la fel de inteligentă ca un copil de cinci ani. Jako a fost adus din Cehia şi aşteaptă să fie luat acasă de un piteştean pentru a-i deveni un bun prieten de companie.

Cei care doresc să aibă aproape un animal de companie au de unde alege. De la căţeluşi sau pisicuţe, până la tarantule sau dihori, toate fiinţele trebuie atent îngrijite. Dacă nu doriţi un animal “clasic”, precum un câine sau o pisică, puteţi alege de la peştişori la reprile sau papagali vorbitori. Pe toate însă, le găsiţi la pet shop-urile din Piteşti.


Printre animalele pe care le găsiţi la pet shop-ul din Jupiter City se numără Gekoleopardul, care costă 190 de lei, Dragonul bărbos şi Pitonul regal la 430 de lei, Cameleonul cu creastă – 300 de lei, Tarantula – 120 de lei şi Iguana – 190 de lei.


Un client a vrut o maimuţă Capucin

“Sunt şi oameni mai excentrici care vor ceva neobişnuit, ceva ce nu vezi nici măcar în unele pet shopuri. Foarte mulţi clienţi au cumpărat Dragonul bărbos, cameleonii. Şi scorpionii s-au dat foarte mult. Un client ne-a cerut o maimuţă Capucin, s-o ţină în casă. Se aduc foarte greu în ţară din zona Amazonului şi costă cam 4000-5000 de euro.”, povesteţte Valentin Anica, angajat la pet shop.


Cel mai bine se vând porcuşorii de Guineea, iepurii, peştii, hamsterii şi şinşila. Majoritatea clienţilor îi iau cadou pentru copii de ziua lor de naştere.
Aceste animale sunt foarte uşor de întreţinut dacă trăiesc în condiţii apropiate de habitatul lor natural. Reptilele au nevoie mai ales de temperaturi stabile, multă umiditate, apă proaspătă şi un aşternut special, fiind vietăţi care se adaptează uşor la un mediu nou. Mănâncă insecte vii sau hrană specială uscată, întreţinerea lor pe lună ajungând la 30-40 de lei.


Jako, la fel de inteligent ca un copil de cinci ani

De departe însă, cel mai gălăgios este papagalul Jako. Închis într-o cuşcă mare, acesta aşteaptă nerăbdător să fie luat acasă de un piteştean căruia promite să-i devină prieten de companie pentru următorii 65 de ani, cât este speranţa sa de viaţă. Deşi are doar un an, Jako are inteligenţa unui copil de cinci ani şi poate învăţa să vorbească şi chiar să asocieze culorile. Jako a fost adus din Cehia şi preţul său este pe măsura inteligenţei: 7900 de lei.


“Devine matur la cinci ani. Mai creşte, dar nu foarte mult. Face parte din specia cea mai inteligentă de papagali. Este foarte important să vorbeşti tot timpul cu el ca să poată învăţa să vorbească şi el. Unii clienţi le dau drumul la radio papagalilor ca să înveţe. Mănâncă hrană specială, seminţe, are o cuşcă mare, dar poate sta şi singur. Se simte bine în compania oamenilor.”, povesteşte Adriana Gioabă, lucrător comercial la un pet shop.
În afară de penajul viu colorat şi trilurile melodioase pe care le scot, papagalii sunt buni prieteni de companie şi datorită faptului că sunt păsări deosebite, chiar amuzante uneori.


“O clientă ne povestea că avea un papagal care imita soneria de la uşă sau telefonul şi mereu se ducea la uşă să verifice dacă a venit cineva sau răspundea la telefon.”, ne-a spus Adriana Gioabă.


La Pet Shop găsiţi o mulţime de animale de companie, la diferite preţuri, pentru toate preferinţele şi buzunarele. Astfel, un dihor alb costă 390 de lei, iepure alb - 99 de lei, nimfă - 140 de lei. Hamsterul rusesc îl puteţi cumpăra la 49 de lei, şinşila la 170 de lei, porcuşorul de Guineea – 90 de lei, canar – 150 de lei şi peruşul – 80 de lei.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite